
10 întrebări pe care nu te-ai gândit să le adresezi bonei
Publicat in 28/02/2014Fie că dorim o bonă permanentă, adică 5 zile pe săptămână de la 8 la 16, pe un an sau doi până bebe merge la grădiniţă, sau doar una temporară, câteva ore pe săptămână pentru ca mama să apuce să îşi mai rezolve din treburi, alesul bonei nu e o treabă uşoară.
Responsabilitatea e foarte mare, iar calităţile şi cunoştinţele ar trebui să fie pe măsură. E uşor şi convenabil să apelăm la fata tânără din vecini sau la pensionara simpatică ce l-a îngrijit pe copilul prietenei noastre, dar e oare şi indicat? Vor şti ele ce să facă dacă, Doamne fereşte, copilul se îneacă? Vor şti ele care e cauza şi cum să îl liniştească pe bebe dacă acesta plânge neconsolat minute în şir? S-au înţeles poate cu alţi copii sau alte mame, dar sunt ele compatibile şi cu familia ta?
În ţările dezvoltate, a fi bonă e o meserie cu acte în regulă : studii, certificări, analize, teste, etc. La noi nu se prea pune problema de aşa ceva, deci sarcina de a alege persoana potrivită care să-i crească odorul rămâne pe umerii mamei.
Hai să vedem, dragă mămică, un set de întrebări importante pe care le poţi pune unei candidate la postul de bonă a micuţului /micuţilor tăi. Toate sunt foarte logice şi simple, dar punem pariu că la unele nu te-ai gândit J.
Important de reţinut : la aceste întrebări, nu există răspuns corect sau greşit, pe care să îl indicăm noi. Totul depinde de ce ţi se potriveşte ţie şi familiei tale. Poţi, bineînţeles, să adaugi întrebările proprii şi să excluzi întrebările de mai jos care nu ţi se potrivesc. Ţine minte totuşi că din răspunsurile la aceste întrebări îţi poţi face o imagine despre felul de a fi al persoanei şi poţi apoi să stabileşti dacă această persoană ar exercita o influenţă benefică asupra familiei tale şi dacă ar contribui la îmbogăţirea vieţii voastre.
Iată întrebările:
1. Vei răspunde la telefonul mobil?
Dacă răspunde nu, să nu o credeţi J. Dincolo de glumă, oricine a stat măcar 5 minute singur cu un copil mic, ştie că e suficient un minut de neatenţie pentru ca cel mic să deşire un sul întreg de hârtie igienică, să scrie cu „produsul” din oliţă pe pereţi sau să ascundă cheile de la maşină în unicul loc din casă unde nu s-ar gândi nimeni să caute. Şi asta în cazurile cele mai fericite.
Ştiind cum se descurcă candidata ta cu lucrurile cotidiene ce îi pot distrage atenţia, poţi să îţi dai seama dacă e destul de atentă şi aptă a face faţă micului uragan ce se plimbă în scutece prin casa ta.
2. Ştii să acorzi primul ajutor?
Doamne fereşte să fie nevoie de el. Dar …paza bună trece primejdia rea. Şi cu un mic năzdrăvan care duce orice la guriţă şi acum învaţă cum să mestece şi să mănânce, accidentele pândesc de după colţ.
O persoană care urmează să supravegheze un copil trebuie să ştie să deosebească situaţiile când e suficient să pupe că trece, de cele în care trebuie sunat doctorul şi cele de urgenţă majoră, în care trebuie să ştie şi ce să facă, până la sosirea ajutoarelor. Uneori, câteva secunde fac diferenţa… Iar tu vei sta mai liniştită ştiind că mica ta comoară e pe mâini bune.
3. Ce hobby-uri ai?
Poate părea o întrebare banală şi nepotrivită, dar felul în care candidata la postul de bonă a copilului tău îşi petrece timpul liber îţi poate spune multe despre personalitatea ei. Dacă rezolvă integrame şi citeşte cărţi, e probabil o persoană informată şi cultivată; dacă face sport, e energică şi sociabilă; dacă doar se odihneşte în faţa televizorului, e poate comodă şi nu foarte ambiţioasă. Tu ce fel de persoană cauţi, ce vrei să insufle în copilul tău?
4. Cum rezolvi mersul la toaletă?
Asta e o problemă la fel de sigură precum taxele la stat – nimeni nu scapă de ele. Şi dacă spuneam mai sus că un minut e de ajuns ca cel mic să pună ceva la cale, cum rămâne cu cele aproximativ 5 minute în care e fiziologic necesar ca bona să meargă la toaletă? Ce răspuns accepţi sau dacă ai vreo soluţie să îi dai, depinde de tine.
5. Schimbă scutecul copilului în faţa mea
În principiu, acţiunea efectivă a schimbatului scutecului e floare la ureche pentru oricine a mai făcut asta măcar o dată (iar cine nu, învaţă în 30 de secunde). Dar, ca întotdeauna, detaliile fac diferenţa: se spală bona pe mâini înainte şi după schimbatul scutecului? Cum procedează cu apa care are nevoie de câteva secunde pentru a se încălzi (o lasă curgând în neştire până fuge prin casă să prindă copilul? Sau , mai rău, lasă copilul pe masa de înfăşat ca să fugă să verifice apa?) Şterge copilul din faţă spre spate, mai ales fetiţele? Toate detaliile acestea îţi furnizează indicii preţioase despre capacitatea viitoarei bone de a schimba un scutec într-o manieră calmă, igienică şi în siguranţă.
6. În ce jocuri sau activităţi vei angaja copilul?
În general, o bonă trebuie să ştie activităţi adecvate vârstei copilului, în care să păstreze un echilibru între activităţile înauntru şi cele în aer liber, între cele fizice şi cele educative, între cele dinamice şi cele statice. Cerându-i să îţi dea exemple de activităţi pentru copii, poţi vedea şi nivelul de creativitate al candidatei.
7. Cum procedezi când copilul nu ascultă, e neastâmpărat, face vreo boacănă sau are vreun acces de furie?
Copiii ştiu că bona e o persoană nouă şi vor încerca să-i testeze limitele. În funcţie de răspunsul la această întrebare, te vei lămuri :
- dacă bona are aceleaşi principii de educare a copiilor ca şi tine: crede că bătaia e ruptă din Rai? Acuză copilul că e rău dacă nu mănâncă tot din farfurie? Explică totul calm, cu răbdare şi acceptă că copilul poate simţi ceva diferit decât ea la un moment dat?
- cum îşi vede ea rolul în cadrul familiei tale: se vede ca mentor, persoana cu influenţă în viaţa copilului în formare, sau doar cineva care să se asigure că odrasla e curată, sătulă şi adormită, iar casa e încă în picioare pe cand vii tu acasă? Se vede ca un complice, un aliat al copilului, care să ascundă isprăvile acestuia sau ca educator responsabil şi cu autoritate?
8. Bei, fumezi, iei medicamente?
E o întrebare incomodă, la care răspunsul va fi probabil invariabil „nu”. Dacă te face să te simţi incomod, poţi încerca ceva mai general, de exemplu „Ce părere ai despre ţigări, alcool, droguri?”. În acest fel, vei primi probabil un răspuns mai sincer, din care poţi deduce care sunt şansele ca micuţii tăi să fie expuşi la comportamente neadecvate.
În cazul unei bone mai în vârstă, probabilitatea e mai mare ca aceasta să aibă la ea medicamente pentru diverse afecţiuni. Atenţie, acest lucru se poate întâmpla însă şi în cazul unei persoane mai tinere, iar copilului mic o banală aspirină poate să îi facă rău. Deci trebuie să ştii dacă există vreun risc ca, într-o pauză de toaletă a bonei, copilul să dea peste medicamentele din geanta ei şi să înghită vreunul, pentru a putea preveni astfel de incidente.
9. În cazul în care ai nevoie de o bonă care va trebui să conducă maşina cu copilul tău în ea, ar fi bine să ştii de la ea dacă are experienţă la condus cu copil în maşină. Alte întrebări utile pe acest domeniu ar fi: De când şofezi? Ai fost vreodată implicată într-un accident, ca şofer? Care e obiceiul tău legat de centurile de siguranţă? Cum gestionezi o criză de furie a copilului în timpul mersului?
10. Descrie-mi cel mai bun şi cel mai rău copil cu care ai avut de-a face.
Cam ca şi cerinţa din cadrul unui interviu pentru angajare „Descrie-mi ultimul tău loc de muncă” , această cerinţă este foarte importantă, pentru că îţi va spune ce fel de persoană este bona din faţa ta:
- care sunt valorile ei – consideră că un copil care pune multe întrebări e „obraznic” sau îi preţuieşte curiozitatea şi independenţa?
- aşteptările ei de la copilul tău – da, şi ea are aşteptări de la copil: să fie cuminte, să nu îi facă necazuri, să coopereze, poate chiar să nu o spună când uită să îi dea medicamentele la ora stabilită sau dacă fumează o ţigară în geam, etc …
- cât anume din ce vede în casa ta va spune mai departe – dacă dai peste o persoană care are ceva rău de spus despre fiecare copil sau mamă cu care a avut de-a face, trebuie să îţi pui întrebarea cât va dura până va spune şi despre tine sau copilul tău la fel?
- care e nivelul ei de sinceritate – dacă, din contră, dai peste o persoană pentru care toţi copiii sunt îngeri, toate mamele minunate şi ea e mulţumită de absolut tot, trebuie să îţi ridice un semn de întrebare…
Alte informaţii care te-ar putea ajuta să afli mai multe despre conduita profesională şi morală a persoanei care urmează să intre în casa şi familia ta:
- cât timp a petrecut, în medie, ca bonă la alte familii – o persoană care a schimbat frecvent familiile, poate semnala de fapt că familiile au schimbat-o pe ea, iar motivul nu poate fi unul bun…
- ce îţi place cel mai mult la copii?
- e vreo vârstă cu care nu îţi place aşa de mult să lucrezi?
- cum ai defini un copil-problemă?
- cum te descurci cu un copil care face scandal în public?
- ce aşteptări ai tu de la mine, ca părinte?
Acestea sunt propunerile noastre. Copiii fiind diferiţi, familiile fiind diferite, cu siguranţă vei avea şi alte întrebări care se pliază pe situaţia ta. Indiferent care sunt întrebările ce le vei pune, alegerea bonei e o responsabilitate foarte mare, căci trebuie multă atenţie pe cine laşi să intre în viaţa ta şi, mai ales, a copilului tău. Sunt multe aspecte care trebuie stabilite la început şi cunoscute de ambele părţi, pentru a se evita situaţiile neplăcute în care copilul are de suferit din cauza alegerii neinspirate a părinţilor.