
5 jucării muzicale
Publicat in 18/11/2013– Mami, îmi cumperi o trompetă, te rog? Promit să nu te deranjez cu ea. Voi cânta doar atunci când dormi!… O glumă care mă amuză de câte ori mi-o amintesc şi care îşi are, cu siguranţă, originea într-o întâmplare reală. Noi am început cu o trompetă dintr-un tub de şerveţele de bucătărie în care suflăm şi scoatem sunete haioase. Din păcate, a trebuit să renunţăm deocamdată la acest instrument muzical (foarte complex) deoarece cartonul din care este făcut era să intre în meniul băieţelului meu. Aşa că, pentru moment, ne distrăm fără jucării care conţin hârtie sau carton.
Un lucru e sigur, ştiu acum şi din experienţa proprie: copiilor le place să (li se) cânte şi să audă sau să facă zgomote de tot felul cu orice obiect le cade în mâini. Şi, cel mai interesant este faptul că piticii nu apreciază o jucărie după preţul său, aşa cum au tendinţa să facă părinţii, ci după nivelul de distracţie pe care aceasta o provoacă. Am putut observa şi eu cât de amuzant poate fi un flacon din plastic cu 2-3 pietricele sau câteva seminţe în el. Tot căutând jucării prin casă, am ajuns şi la cutiuţele cu condimente care pot fi extrem de distractive dacă le scuturi pe ritmul cântecelor pentru copii.
În curând ne vom pricepe să facem muzică (copilărească, desigur) mai bine, aşa că am început să caut idei de „instrumente muzicale” pe care le-aş putea face acasă din resurse pe care le am la îndemână. Nu sunt adepta jucăriilor scumpe, aşa că printre materialele pe care le vom folosi pentru a realiza câteva jucării muzicale se vor număra tuburile de la serveţelele de bucătărie, linguri de lemn sau oale şi cratiţe. Vă prezint doar o foarte mică parte din ceea ce am găsit ca să vă faceţi o idee, cât şi link-uri unde veţi găsi multe altele. Va fi foarte distractiv, dar şi educativ, să le realizaţi împreună cu micuţii.
Să începem:
1. TOBE
Varianta 1
Materiale necesare pentru o tobă: o cutie de conservă mai înaltă (cele de la laptele praf sunt foarte bune), 2 baloane de culori diferite, foarfecă, bandă adezivă.
Cum facem: tăiem partea prin care se umflă baloanele şi le întindem bine pe conservă. Folosim 2 baloane pentru ca toba noastră să fie mai rezistentă, iar balonul de deasupra îl putem găuri pentru a arăta mai interesant. Le lipim de cutie cu bandă adezivă. Cutia se poate decora după placul şi imaginaţia fiecăruia. Batem în ele cu mâna, cu beţişoare de la mâncarea chinezească, cu o lingură de lemn sau cu ce aveţi la îndemână.
Atenţie: cutiile trebuie să fie curate şi uscate înainte de a le folosi şi verificaţi să nu aibă margini ascuţite!
Sursa: http://kidsactivitiesblog.com/5491/big-thoughts-creative-kids
Varianta 2
Materiale necesare pentru un set de 3 tobe: o cutie de conservă mai înaltă, o cutie din plastic, o tavă rotundă pentru prăjituri, 3 baloane (unul mai mic pentru cutia de conservă şi 2 mai mari pentru celelalte recipiente), foarfecă, bandă adezivă decorativă sau benzi elastice.
Cum facem: tăiem partea prin care se umflă baloanele şi le întindem cu grijă pe fiecare din cele 3 recipiente. Le lipim de cutie cu bandă adezivă decorativă pentru a fi mai atrăgătoare. Fiind de mărimi diferite şi din materiale diferite, aceste tobe vor suna foarte interesant împreună. Putem bate în ele cu mâna, cu beţişoare de la mâncarea chinezească, cu o lingură de lemn sau cu ce aveţi la îndemână.
Atenţie: cutiile trebuie să fie curate şi uscate înainte de a le folosi şi verificaţi să nu aibă margini ascuţite!
Sursa: http://www.savvyhomemade.com/making-homemade-drums/
2. CLOPOŢEI (ZURGĂLĂI)
Materiale necesare: un tub de carton mai rezistent, 10 clopoţei, aţă groasă, ac, foarfecă.
Cum facem: alegem un tub de carton mai rezistent (se poate folosi şi tubul de la şerveţelele de bucătărie, dar nu va rezista atât de mult). Facem 10 găuri în tubul de carton şi coasem clopoţeii. Pentru că tot se apropie sezonul colindelor, putem folosi acest mic instrument pentru a ne acompania la colindat.
Atenţie: clopoţeii se pot desprinde, aşa că trebuie să fiţi atenţi când piticul se joacă cu această jucărie!
Sursa: http://www.minieco.co.uk/tubular-cardboard-bells/
3. TAMBURINA
Varianta 1
Materiale necesare: 2 farfurii din carton, 5 clopoţei, perforator, sfoară sau sârmă subţire, lipici, acuarele şi alte decoraţiuni.
Cum facem: facem 5 găuri cu perforatorul în cele 2 farfurii (vom pune farfuriile una peste alta pentru ca găurile să fie aliniate). Decorăm farfuriile după plac şi le lăsăm să se usuce bine. Le punem faţă în faţă cu găurile aliniate şi le lipim. Trecem sfoara sau sârma prin clopoţei şi îi prindem cu grijă în cele 5 găuri. Dacă folosim sârmă, ascundem bine capetele. Scuturăm jucăria în ritmul muzicii şi ne distrăm!
Atenţie: clopoţeii se pot desprinde, aşa că fiţi atenţi când copilul se joacă cu această jucărie. De asemenea, verificaţi periodic sârma cu care sunt prinşi clopoţeii şi îndoiţi din nou capetele, dacă este nevoie, pentru a nu zgâria!
Sursa: http://www.firstpalette.com/Craft_themes/Music/Paper_Plate_Tambourine/Paper_Plate_Tambourine.html
Varianta 2
Materiale necesare: crenguţă în formă de Y (cum foloseam în copilărie pentru a face o praştie), 10-12 capace metalice, sârmă groasă, vopsea acrilică, pene, panglici şi mărgele, un ciocan, un cui.
Cum facem: vopsim crenguţele şi le lăsăm să se usuce bine, apoi le decorăm cu panglici şi pene. Îndepărtăm partea de cauciuc din interiorul capacelor şi le ardem timp de 5 minute pe un grătar afară (nu e obligatoriu, dar sunetul tamburinei se va îmbunătăţi). Aplatizăm capacele cu un ciocan şi le facem o gaură în mijloc cu un cui, apoi le înşirăm pe sârma care va fi prinsă foarte bine între braţele crenguţei în Y. Instrumentul e gata să ne acompanieze cântecele!
Atenţie: jucăria nu este recomandată copiilor mici!
Sursa: http://spoonful.com/crafts/bottle-cap-tambourines
4. „INSTRUMENTE” DE PERCUŢIE
Materiale necesare: ouă din plastic de tipul celor ce se găsesc de Paşte sau cele de la ouăle Kinder, bandă adezivă, diverse seminţe / condimente.
Cum facem: desfacem ouăle şi le umplem pe jumătate. Putem folosi fasole, orez, quinoa sau sare, pietricele sau ce mai avem la îndemână pentru a avea ouă cu sunete cât mai diferite. Închidem ouăle şi le lipim cu banda adezivă. Le putem colora pentru a fi atrăgătoare.
Atenţie: ouăle de la Kinder, care sunt mici, nu vor fi lăsate la îndemâna copiilor nesupravegheaţi.
Sursa: http://mamasmiles.com/fancy-egg-shakers/
5. PAHARELE MUZICALE
Materiale necesare: pahare de aceeaşi dimensiune (minim 4), apă, coloranţi alimentari (opţional), o lingură de lemn.
Cum facem: umplem paharele cu cantităţi diferite de apă şi o colorăm cu coloranţii alimentari. Cu lingura de lemn se lovesc uşor paharele, care vor avea fiecare sunete diferite şi se pot inventa melodii.
Am fost curioasă cum ar suna o melodie interpretată cu ajutorul paharelor muzicale şi am găsit un filmuleţ care m-a surprins foarte plăcut: http://www.youtube.com/watch?v=RwCR1FpbnhQ.
Sursa: http://littlepageturners.blogspot.ro/2009/09/making-music-part-3-new-twist-on.html
Atenţie: aceste jucării muzicale pot produce zgomot. Mult zgomot. Dar şi multă voie bună. Depinde din ce unghi privim lucrurile. Vă doresc distracţie plăcută!
Oana Pintilie
Tags: oana pintilie