Prima pagină / Părinţi informaţi / Educație / 6 ponturi pentru siguranţa copilului tău

6 ponturi pentru siguranţa copilului tău

Publicat in 11/05/2013

Cu toate că cele mai multe informaţii vizând siguranţa copiilor sunt adaptate pentru copii de peste 5 ani, experţii sunt de acord asupra faptului că e bine să începem cât mai curând să discutăm cu copiii noştri despre siguranţă. „Nu e niciodata prea devreme, atâta timp cât părintele abordează subiectul într-o manieră adecvată vârstei”, spune Walter Gilliam , directorul Centrului de Dezvoltare a Copilului „Edward Zigler” de la Universitatea Yale.

Deşi e adevărat că în general preşcolarii nu se plimbă şi nu se joacă afară singuri şi fără supraveghere, au totuşi nevoie să ştie câteva instrucţiuni clare despre ce să facă în caz că se separă de părinţi. Mai jos am întocmit pentru voi, dragi părinţi, un plan de siguranţă în 6 puncte, conform recomandărilor experţilor.

Să vorbească sau nu cu străinii?

Toţi părinţii şi educatorii învaţă copiii să nu se ducă niciodată cu un străin, dar înţelesul conceptului de „străin” pentru copii e de multe ori neclar. Gilliam spune că „preşcolarii asociază cuvântul ‹străin› cu cineva care e ‹înfricoşător› sau ‹rău›, astfel că o persoană prietenoasă sau drăguţă nu e percepută de copil ca fiind o ameninţare”.

Experţii afirmă că decât să îi sfătuim pe copii să  nu vorbească cu străinii, mai degrabă ar trebui să-i învăţăm să nu meargă nicăieri cu o persoană necunoscută fără să ceară întâi permisiunea părinţilor. Această lecţie e clară şi uşor de înţeles de către preşcolari şi nu creează confuzie între cazurile când nu trebuie să vorbească cu străinii şi situaţiile în care li se cere să salute şi să răspundă întrebărilor vreunei cunoştinţe de-a părinţilor, care pentru copil e tot un străin.

< Stai pe loc! >

Prima reacţie a copiilor când se văd fără părinţi sau cunoscuţi  într-un magazin, parc etc., e să alerge în toate părţile, căutându-i. Ceea ce e greşit, căci astfel scad şansele să fie găsit de cei cu care era. Haideţi să ne gândim. Care e primul lucru pe care îl face un părinte când îşi dă seama că puiul nu mai e lângă el? Merge înapoi pe traseul pe care a venit, sperând să-l găsească; dar cum copilul, panicat, a luat-o la goană fără o direcţie anume, e mult mai greu pentru părinte să îl găsească, mai ales într-un hipermarket, unde rafturile înalte obturează câmpul vizual.

Astfel, primul lucru pe care să îl învâţăm pe copil e: „dacă nu mă mai vezi, stai pe loc câteva minute, să am timp să mă întorc la tine”.

< Strigă-mă pe nume … pe numele meu real >

Dacă  copilul tău care s-a pierdut strigă din toate puterile „MAAAMMAA!!!”  , s-ar putea să fie dificil să distingi vocea lui între celelalte voci care strigă acelaşi lucru, pe diferite tonuri, mai mult sau mai puţin panicate. Experţii ne îndeamnă să îi învăţăm pe copii numele de familie şi numele mici ale noastre (ale părinţilor), precum şi ale altor persoane care îi îngrijesc. Astfel, dacă se pierd, pot să spună cuiva cine sunt părinţii lor.

Gilliam sugerează să prezentăm numele nostru ca pe ceva interesant şi special, căci cu cât pare informaţia mai importantă, cu atât sunt mai dispuşi să o reţină.

Unii părinţi se tem că încurajarea copilului să strige după ajutor îl va face ţintă sigură pentru hoţi şi persoane rău-intenţionate. Dar nu e chiar aşa. Din contră, astfel de persoane caută copii liniştiţi, care nu atrag atenţia; un copil care ţipă din toţi rărunchii după mama sa e prea mult deranj.

< Cere ajutorul altei mame >

Dacă puiul tău se pierde de tine, stă un pic pe loc, te strigă pe nume şi tu nu apari, următorul pas e să ceară ajutorul cuiva. Asta e un alt motiv pentru care nu e potrivit să îi învăţăm pe copii să nu vorbească cu străinii. Sfatul lui Gilliam pentru părinţii de preşcolari e să îi înveţe pe aceştia să roage o altă mămică să îi ajute să-şi găsească părinţii. Copiii mai mari pot fi învăţaţi să ceară ajutorul unui agent de securitate, poliţist sau al unui angajat al magazinului, dar preşcolarii nu ştiu încă să diferenţieze uniformele de alte haine închise la culoare.

Statistic, o mamă cu un copil este cea mai bună alegere pentru copilul tău care s-a pierdut. Femeile se implică mai mult decât bărbaţii în găsirea altor părinţi, pentru că bărbaţii se tem că dacă se bagă într-o astfel de situaţie vor fi confundaţi cu un răufăcător.

Totuşi, prima regulă rămâne valabilă. În caz că se pierd, copiii trebuie învăţaţi să stea pe loc, să vă strige pe nume şi să ceară ajutorul vreunei mămici din apropiere.

Vorbiţi despre siguranţă în viaţa de zi cu zi

Unul dintre cele mai mari blocaje în învăţarea copilului tău despre asigurarea siguranţei este nesiguranţa ta în abordarea subiectului.

Sherryll Kraizer, autoarea cărţii „The Safe Child Book” („Cartea copilul în siguranţă”) aseamănă această misiune cu învăţarea copilului cum să treacă strada. Ea ne îndeamnă să nu folosim ameninţări, de tipul „Vezi camionul ăla? Vine tare şi o să te calce”, ci să transmitem copiilor mesaje pozitive, care să îi insufle încredere că el are capacitatea de a avea grijă de el însuşi. Exact la fel trebuie făcut şi cu subiectul siguranţei.

„Încercaţi să vorbiţi copilului în fraze simple şi scurte, şi mai ales în cadrul momentelor când astfel de situaţii sunt probabile”, ne îndeamnă dr. Kraizer. „De exemplu, când sunteţi la mall şi e aglomeraţie, întrebaţi-vă copilul de 3-4 ani ce ar face dacă s-ar pierde de dumneavoastră. Apoi puteţi să îi sugeraţi moduri simple de a se păstra în siguranţă. Şi în fiecare conversaţie despre siguranţă, asiguraţi-l pe copil: ‹Dacă ne separăm, te voi găsi, aşa că stai calm şi urmează regulile de siguranţă›”.

Jocuri de rol

Discuţiile despre siguranţă sunt esenţiale, dar , după cum ştie oricine care a încercat să explice ceva unui preşcolar, de obicei se ajunge într-un cerc vicios de de ce-uri : De ce să te strig? Ca să te găsesc. Dar de ce să mă găseşti? Pentru că te-ai pierdut. Dar de ce m-am pierdut?….. AAAHHH !!!

Uneori, o mai bună abordare e jocul de rol. Totuşi, trebuie ţinut cont de faptul că copiii de vârste fragede sunt uşor de traumatizat, aşa că un astfel de joc trebuie să fie pozitiv şi distractiv, mai degrabă decât prea real şi intimidant. „Concentraţi jocul pe ce pot face copiii să găsească un adult, mai degrabă decât pe cum să oprească un om rău să îi răpească”, zice Gilliam.

Acasă  sau chiar şi în spaţii publice, lăsaţi copiii să se prefacă cum că s-au pierdut şi apoi să exersaţi regulile de siguranţă: să stea cuminte pe loc, să vă strige pe nume, apoi să ceară ajutorul unei mămici care trece prin apropiere; pentru acest ultim lucru, puteţi să includeţi un prieten sau o prietenă mămică.

Oricum, cel mai important lucru e să transmiteţi copilului că, dacă se pierde de dumneavoastră, nu e o catastrofă, şi să îşi păstreze calmul căci îl veţi găsi, chiar dacă durează un pic mai mult.

Autor: redactor Info Kids – Larisa Pop