Prima pagină / Părinţi informaţi / Stil de viaţă / A avea sau a nu avea … un prieten necuvântător

A avea sau a nu avea … un prieten necuvântător

Publicat in 09/05/2013

Câinele, pisica sau iepurele familiei au devenit membri cu drepturi, aproape, depline. La fel de alintaţi ca nişte copii, ei sunt prezenţi în albumele cu poze, iar năzdrăvăniile lor sunt binecunoscute de toţi prietenii. Dar….

Sosirea unui copil în viaţa unei familii pune de multe ori părinţii în situaţia dificilă de a renunţa la iubitul lor animal de companie. Frica să nu fie afectată sănătatea bebeluşilor şi a copiilor mici de prezenţa în casă , sau chiar şi pe lângă casă, a unui animal, a fost vehiculată de mult timp şi din păcate e adânc înrădăcinată în conştiinţa colectivă. Acum e rândul ştiinţei să îşi spună părerea, contrazicând această veche ipoteză, şi să pună punct eternei dileme “câinele sau copilul”.

Bebeluşul şi animalul de companie

Potrivit unui studiu efectuat de oamenii de ştiinţă finlandezi, copiii care cresc împreună cu un câine sunt mult mai puţin predispuşi să sufere de răceli sau infecţii virale în comparaţie cu copiii cărora le lipseşte un prieten patruped. Studiul s-a făcut în Finlanda pe 397 de nou-născuţi, observaţi până la împlinirea unui an. Părinţii au completat periodic chestionare privind dezvoltarea şi sănătatea copiilor lor.

Din cei 397 copii care au participat la studiu, 245 trăiau în prezenţa unui câine, 136 trăiau în prezenţa unei pisici, iar până la sfârşitul studiului 65 % dintre familii s-au despărţit de câinele lor şi 76 % dintre familiile iubitoare de pisici au făcut la fel. Deşi toţi nou-născuţii au sisteme imunitare fragile şi cad pradă des bolilor virale şi răcelilor, studiul a evidenţiat că acei copii care au fost puşi în contact cu câini sau pisici în primele luni de viaţă s-au dovedit a fi mai sănătoşi, iar cazurile de tuse, alergii, febră, rinită, etc. au fost mai puţine cu 30 %.

Pe deasupra, copiii care trăiau cu animale de companie erau cu 40 % mai puţin predispuşi să manifeste simptome de infecţii ale urechii, iar cazurile în care a fost nevoie de tratament cu antibiotice au fost mai puţine cu 29 %.

Potrivit rezultatelor studiului, cu cât copilul interacţiona mai mult cu animalul de companie al familiei, cu atât era mai mic riscul de a avea probleme de sănătate, dovedind astfel că animalele de casă ajută sistemul imunitar al copilului să se maturizeze într-un ritm mai alert.

Copilul şi animalul de companie

Prezenţa unui animal în casă ajută la reducerea stresului şi oferă copilului ocazia să simtă afecţiunea în stare pură, neînsoţită de judecăţile de valoare pe care le fac în mod obişnuit semenii noştri. Relaţiile cu prietenii necuvântători sunt un prilej pentru copii de a-şi antrena creativitatea şi afectivitatea într-un mod deosebit decât o fac în alte situaţii.

Psihologii notează că, în jurul vârstei de 5-6 ani, copiii singuri la părinţi îşi doresc o surioară sau un frăţior. Dacă nu primesc ceea ce vor, în scurt timp îşi schimbă obiectul dorinţei, cerând o pisică, un câine, un papagal, acestea fiind percepute într-un raport mai mic de concurenţă faţă de copil. Este posibil ca în spatele acestei rugăminţi a micuţului să se ascundă de fapt un sentiment de singurătate şi de înstrăinare. O greşeală a părinţilor , în cazul acesta, este aceea de a-l condiţiona pe copil : „bine, dar tu ai grijă de el”. Este bine ca acesta să înveţe ce este responsabilitatea, însă o atitudine atât de tranşantă poate fi foarte angoasantă pentru micuţ.

Terapia cu ajutorul animalelor

Terapia cu ajutorul animalelor este o terapie alternativă, utilizată pentru generarea unor comportamente pozitive. Un animal de companie poate face pe oricine să perceapă realitatea într-un mod mai optimist, iar pentru copii reprezintă un real sprijin pentru dezvoltarea emoţională şi socială.

Sunt multe exemplele în care animalele ajută la diagnosticarea şi tratamentul bolilor: pisicile se pare că au un  câmp electromagnetic puternic, capabil să neutralizeze undele emise de un organ bolnav; tot pisicile ajută la diminuarea depresiei şi a stărilor de anxietate. Anumite rase de câini, dacă sunt dresaţi, pot anticipa apariţia crizelor de epilepsie sau comoţii cerebrale la stăpân. Papagalii atenuează durerile cardiace, privirea peştilor în acvariu induce o stare de relaxare.

Există centre de recuperare în care sunt folosite terapii cu ajutorul animalelor, pentru copii cu cerinţe educaţionale speciale (disfuncţii de vorbire, locomotorii, etc). O terapie de mare succes, introdusă în 1978, este cea cu delfini, folosită pentru ameliorarea comunicării, concentrării, atenţiei, interacţiunii sociale; este binecunosct faptul că delfinii comunică foarte bine cu autiştii – copii şi adulţi deopotrivă. Terapia ecvestră este folosită pentru cei cu dificultăţi locomotorii sau probleme cognitive.

Dorinţa de a avea un animal de companie e echivalentă cu nevoia copilului, şi de fapt a fiecăruia, de a fi acceptat necondiţionat, de a dărui ceva din sine, dar şi de a primi afecţiune şi atenţie.  Prietenii necuvântători favorizează dezvoltarea unei altfel de capacităţii empatice, unii copii ajungând în timp să înţeleagă limbajul animalului lor de companie. Alintate şi afectuoase, animalele de casă aduc linişte şi satisfacţii, oferă adevărate lecţii de viaţă, şi ne reprezintă mai mult decât, poate, ne dăm noi seama.

Adaptat dupa revista Psychologies