ok

Alternativele lui “bravo”

Publicat in 14/10/2013

Este evidenţiat, în articolul Preşcolarii, şcolarii şi blestemul lui “Bravo!,  motivele pentru care tot mai mulţi experţi sunt împotriva folosirii omniprezentului “bravo” şi a laudelor şi etichetelor în educaţia copiilor.

Dar dacă nu folosim astfel de adresări, atunci întrebarea rămâne : ce spunem? Cum reacţionăm?

Autorul american pe teme legate de creşterea copiilor și educație, Alfie Kohn – cel pe care revista Time l-a descris drept “poate cel mai vehement critic din ţară la adresa ideilor fixe din educaţie legate de note şi teste standard”, ne îndeamnă să ne deschidem sufletele şi minţile spre iubirea necondiţionată. Aceasta, spune el, nu doar că e diferită de laude, dar e chiar opusul laudelor. Când iubirea şi sprijinul necondiţionat sunt prezente, “bravo” nu îşi are locul; când ele lipsesc, “bravo” e inutil.

Referitor la  alternativele pentru “Bravo!”, “Ce copil cuminte!”, “Este un desen foarte frumos” şi alte asemenea judecăţi de valoare, Kohn spune că depinde de situaţie ce să spunem, dar să căutăm să ne referim şi să apreciem copilul pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce a făcut: “Ce frumos ai desenat! Eşti un pictor înnăscut”… Oare?

În primul rând, trebuie să ne asigurăm că pretenţiile noastre sunt adecvate vârstei copilului şi contextului în care ne aflăm (asta include starea noastră şi a copilului la momentul respectiv, persoanele din jur etc.). De exemplu, înainte de a critica un băieţel de 5 ani că nu a stat cuminte la o masă de reuniune familială, mai bine ne-am întreba dacă e rezonabil să cerem aşa ceva unui copil sănătos, curios şi dornic să exploreze. În această situaţie, dacă se întâmplă ca băieţelul să îşi înfrâneze totuşi pornirile jucăuşe şi să stea tăcut pe un scaun, laudele (“Uitaţi ce copil cuminte am! Bravo, puiule!”) nu au nici un rost, pentru că copilul nu se comportă aşa pentru că este cuminte, ci fie pentru că îi e frică de o eventuală pedeapsă, fie pentru că aşteaptă o recompensă – poate un “bravo” de la mami, o bomboană de la buni şi, cine ştie, poate chiar vreo jucărie de la vreun unchi mai darnic;  asta nu înseamnă că data viitoare copilul se va comporta la fel şi că noi ne-am făcut cu succes datoria de părinte-educator.

Apoi, înainte de a arunca orice fel de laudă, e bine să ne întrebăm: ce anume vrem de fapt să lăudăm? Un comportament corect, o faptă bună, o reuşită materială, felul în care a rezolvat o problemă? După ce ne-am clarificat asta în minte, să ne referim exact la acel lucru, evitând afirmaţiile cu caracter general şi abstract.

Mai exact, afirmaţiile simple, care nu judecă, nu etichetează şi nu dau verdicte arată copilului că suntem atenţi la el şi observăm rezultatele eforturilor sale : “Ţi-ai legat singur şireturile!” sau un simplu “Ai reuşit!” sunt de multe ori suficiente pentru a permite copilului să fie mândru de realizările sale, fără a-i spune noi cum să se simtă. În alte cazuri, mai ales aceia dintre noi cu spirit de observaţie şi abilităţi de comunicare mai dezvoltate, putem intra în amănunte; privind un desen al copilului, am putea remarca “Ce munte enorm!” sau “Uau, ai folosit mult galben azi!” – afirmaţii care exprimă realitatea, nu judecă, nu impun un anumit punct de vedere.

Dacă  un copil face un act de generozitate, putem să îi atragem uşor atenţia către efectele pe care gestul său le-a avut asupra celeilalte persoane: “Uite ce fericită pare să fie Ioana! Cred că s-a bucurat că i-ai dat şi ei ursuleţul tău să se joace”. Asta învaţă şi o lecţie importantă despre generozitate şi ce înseamnă să împarţi.

Dându-le copiilor ocazia să vorbească despre ceea ce au făcut şi cum s-au simţit făcând acel lucru, e foarte probabil că le va capta interesul către acel lucru şi le va da satisfacţia unei munci bine făcute: “Spune-mi mai multe despre compunerea ta”, “Care a fost cea mai grea parte de desenat?” , “Cum ţi-a venit ideea să faci asta?”. După cum am văzut în articolul Preşcolarii, şcolarii şi blestemul lui bravo,  “bravo” are exact efectul opus.

Recunoaşterea eforturilor este încă un mod important prin care arătăm copilului că îl apreciem pentru ce este, nu ce face, mai ales dacă rezultatul final nu e chiar conform aşteptărilor. Pe deasupra, îl încurajează pe copil să continue să încerce şi poate chiar să testeze lucruri noi, fără să îi fie teamă că, dacă în final nu reuşeşte, toată munca lui va fi în zadar. “Ai muncit mult să lipeşti toate mărgeluţele pe hârtie” sau “Ai petrecut mult timp căutând piesa potivită la puzzle. Nu te-ai lăsat până nu ai găsit-o”.

Mulţumesc va rămâne mereu un cuvânt de aur. Când copiii ne vin în ajutor cu ceva, să le mulţumim: “Mulţumesc că mi-ai deschis uşa. Cum tu ai ţinut-o deschisă, am putut să aduc mai multe lucruri de la maşină, cu ambele mâini.”

Cuvintele sunt foarte importante, dar la fel de important e şi limbajul trupului. Când suntem în dilemă sau nu ne găsim cuvintele, o bătaie prietenească pe umăr, un zâmbet, un “tras cu ochiul” sau un “bate palma” sunt foarte eficiente şi transmit mesajul în locul cuvintelor. La fel, oglindirea gesturilor de bucurie ale copilului îi arată acestuia că îi împărtăşim bucuria şi participăm activ la sărbătorirea reuşitei.

Atenţie la încurajările pentru eforturile viitoare. O frază de genul “Acum că ţi-a ieşit foarte bine şi ştii cum se face, data viitoare o să faci şi mai bine” nu face decât să pună o presiune deloc necesară pe copil şi măreşte riscul eşecului, nu al succesului, la viitoarea încercare. Mai degrabă ar fi indicat să spunem “Cum vrei sa faci data viitoare? Schimbi ceva? Ai putea să găseşti o altă modalitate să faci acest lucru?”

Nu în ultimul rând, precizează Kohn, e important să punem în evidenţă creaţiile copilului: să găsim un loc în camera lui sau în casă unde să atârnăm desenele; să alcătuim un portofoliu al desenelor, compunerilor etc.; să organizăm întâlniri cu membri ai familiei, prieteni etc. pentru a viziona înregistrările spectacolelor sau serbărilor copilului etc.  Acest lucru demonstrează faptul că ne mândrim cu copilul nostru şi suntem implicaţi în pasiunile lui mai mult decât o laudă sau un “bravo” ar putea-o face vreodată.