Cauzele psihologice ale bolilor copilăriei

Publicat in 03/07/2013

Fiecare dintre noi a zis, cel puţin o dată în viaţă : “Sunt stresat”. Când mergem la doctor, ne întreabă aproape inevitabil „Sunteţi stresat? / Duceţi o viaţă stresantă?” şi probabil nimeni nu poate răspunde „Nu” ; până şi copiii au motivele lor de stres – prima zi de creşă, grădiniţă sau şcoală, separarea de părinţi sau îngrijitori, o lucrare de control, o serbare, momentul când mama sau tata îl ceartă, o dispută cu un coleg sau prieten, o ceartă între părinţi etc.

Stresul, atât ca şi termen lingvistic, cât şi ca stare, a devenit atât de răspândit încât a ajuns aproape o stare normală. Este asociat cu o multitudine de boli, de la cele mai simple precum greaţa, vărsăturile, până la cele mai grave, precum hipertensiunea arterială, ulcerul, atacul de cord, cancerul.

Dar ce este de fapt stresul?

Marele dicţionar de neologisme, ed. 2002, ne dă următoarea definiţie: ansamblu de perturbații organice și psihice provocate de factori agresori variați; ansamblul reacțiilor fiziologice prin care organismul uman răspunde unui agent stresant, încercând să se apere și să-și mențină echilibrul de bază.

Ce înseamnă asta în cuvinte mai simple? Că fiecare emoţie negativă, fie ea furie, frică, ruşine, ură etc., determină un răspuns în corpul nostru; de aici şi expresii precum “a făcut pe el de frică”, “i-a crăpat obrazul de ruşine”, “mă doare inima când o văd cum plânge”.

În funcţie de intensitatea şi durata emoţiilor, de gradul de solitudine în care sunt trăite şi gestionate şi modul în care problema e percepută de persoana în cauză, apar diverse manifestări în organism. De exemplu, frica ce apare în cazul unui copil în aşteptarea chemării la tablă de învăţătoare poate determina nevoia de a merge la toaletă – emoţia e scurtă ca şi durată ↔ răspunsul e pe măsură de scurt şi uşor şi trece după îndepărtarea fricii. În schimb, frustrarea adunată într-un timp mai îndelungat de un om care nu se simte apreciat la locul de muncă şi despre care acesta nu discută cu nimeni şi nu cere sfatul sau ajutorului nimănui, îi poate provoca acestuia mai multe afecţiuni, în funcţie de cum percepe el situaţia respectivă. Dacă simte că nu mai poate digera situaţia sau că i s-a acrit de ea, va dezvolta o problemă la stomac (gastrită, colită); dacă simte că starea de fapt îi stă în gât, va dezvolta o problemă în zona gâtului, din cauză că nu comunică, nu spune ce îl deranjează; dacă are impresia că şeful sau colegii îi iau aerul sau se simte sufocat de situaţie, plămânii sunt cei care vor trage semnalul de alarmă, probabil printr-o pneumonie sau chiar astm. Pe acest principiu, mai multe persoane care au aceeaşi problemă pot dezvolta afecţiuni diferite, tocmai din cauză că fiecare percepe situaţia în felul său.

Şi copiii au problemele lor, chiar dacă pentru adulţi acestea par mici şi neînsemnate, în comparaţie cu problemele proprii. În fond, cât contează că micuţul s-a supărat că nu i s-a dat telefonul mobil al părintelui să se joace, în comparaţie cu apelul important pe care îl aştepta adultul, de care depindea poate însăşi cariera lui? Pentru adult contează prea puţin; pentru copil însă, în universul lui a apărut un nor, iar dacă este certat că se supără, acest nor poate aduce o furtună, căci copilul, pe lângă că se simte frustrat că nu i s-a îndeplinit o dorinţă, nu înţelege cu ce a greşit şi de ce este certat, poate nu e capabil să exprime în cuvinte ceea ce doreşte şi simte, şi poate dezvolta o laringită, sau o durere de cap, poate să facă o uşoară febră sau poate acuza o durere scurtă de stomac. Iată modul în care apar afecţiunile.

Bolile cele mai frecvente ale copiilor şi cauzele lor

Pentru că centrul preocupărilor noastre sunt copiii, ne vom referi în continuare la câteva dintre cele mai frecvente boli întâlnite la copii: oreionul, rujeola, rubeola, varicela, gripa, alergiile şi parazitozele.

Bolile precum oreionul, rujeola, rubeola, varicela, cunoscute şi ca bolile copilăriei, sunt induse pe de o parte de credinţe în legi şi concepte sociale false – idei preconcepute auzite sau moştenite, manipulări, influenţe, iar pe de altă parte de un comportament copilăros al adulţilor în preajma copiilor.

Oreionul – este o boală infecţioasă contagioasă, care se caracterizează printr-o inflamaţie a glandelor salivare ce provoacă durere ce iradiază spre ureche. Această afecţiune se manifestă atunci când copilul se simte ignorat de cineva, i se fac reproşuri sau e împiedicat să obţină ce vrea. Din aceste motive, el se face că nu aude şi acumulează nemulţumirea în el, fapt ce îi provoacă inflamaţia.

Rujeola, rubeola şi varicela – sunt boli infecţioase contagioase, ce aparţin grupului de febre eruptive. Deoarece sunt boli care se manifestă pe piele – învelişul corpului uman, ele au de fapt legătură cu imaginea pe care o avem despre noi înşine. Un copil afectat de o astfel de boală este prea mult interesat de ceea ce cred ceilalţi despre el, nu îşi permite să fie el însuşi şi se respinge pe sine. În acelaşi timp, este o persoană sensibilă, care se simte deseori “atinsă” (în sens de “iritată, supărată”) de ceilalţi.

Gripa – este o afecţiune virală a aparatului respirator, ce include simptome ca: febră, durere de cap, tuse supărătoare, oboseală etc. Aceste simptome se regăsesc în general şi la răceli, deci cauzele psihologice sunt similare, doar că sunt mai puternice în cazul gripei. Prin gripă , corpul încearcă să transmită că nu se mai poate continua aşa şi că are nevoie de o pauză. Se manifestă în general la persoanele care au dificultăţi în a-şi exprima cererile şi nevoile şi se simt sufocate de o situaţie din care vor să scape. De exemplu, un copil căruia nu îi place la grădiniţă va fi deseori răcit sau gripat, pentru că, pe de-o parte, el nu poate exprima în cuvinte tot ce simte sau ştie că, deşi spune ce îl deranjează, părinţii nu îl înţeleg şi nu îl ajută să-şi rezolve problema , iar pe de altă parte, gripa e un mod eficient de a scăpa temporar de problemă, prin faptul că rămâne acasă.

Alergiile – reprezintă o hipersensibilitate a organismului la anumite substanţe străine, ceea ce la nivelul psihicului se traduce prin reprimarea sau respingerea unui aspect al individului împotriva căruia el luptă.

Adesea alergiile se declanşează atunci când o anumită transformare din viaţa noastră ne generează un sentiment profund de nesiguranţă sau când simţim că suntem respinşi, antipatici cuiva – de aici şi expresia “am alergie la el / ea”.

Şi un nou-născut poate suferi de alergie, dar în cazul acesta alergia poate fi legată de o anumită stare negativă intensă trăită de mama lui cât timp el se afla în viaţa intrauterină, iar când situaţia ce a generat acea stare la mamă se produce în viaţa copilului, subconştientul acestuia declanşează reacţia de apărare sub forma alergiei.

Un copil ce suferă de vreo alergie ar trebui învăţat că nimic nu este bine sau rău, decât dacă el le consideră astfel şi că aspectele pe care el le evită ca fiind duşmani nu vor mai reprezenta un pericol din momentul în care el va reuşi să le integreze în viaţa sa, prin acceptare şi iubire.

Alergiile alimentare arată o dificultate de relaţionare cu mama, ea fiind de obicei persoana care hrăneşte copilul, alergia la polen arată o frică de viitor, iar alergia la praf semnifică o respingere la nivel psihic a tot ce individul consideră impur sau murdar.

Parazitozele – oamenii de ştiinţă au afirmat în repetate rânduri că majoritatea oamenilor suferă de paraziţi, în diverse grade, într-un mod mai mult sau mai puţin dăunător. Copiii sunt afectaţi frecvent de paraziţi, deoarece se lasă prea mult invadaţi de lumea adulţilor şi se forţează să fie pe placul adulţilor, chiar dacă de multe ori asta înseamnă să nu mai fie ei înşişi. În astfel de situaţii, trebuie explicat copiilor că nu trebuie să se forţeze să se comporte şi să fie altfel decât sunt pentru a fi iubiţi, căci au tot ce le trebuie pentru a fi iubiţi şi acceptaţi aşa cum sunt. Dacă ei se respectă, şi ceilalţi îi vor respecta şi nu trebuie să se lase afectaţi de orice idee inutilă, exact aşa cum nu lasă orice străin să le intre în casă.

În general, toate bolile copilăriei prevestesc o nouă fază în dezvoltarea copilului. Aspecte din personalitatea acestuia care încă nu sunt cunoscute copilului, încep să se manifeste, prin aceste mici conflicte interioare care aduc cu ele afecţiuni fizice trecătoare. Când aceste boli îşi urmează cursul, copiii vor fi mai maturi la sfârşitul experienţei. Rolul nostru, ca părinţi, este să îi ghidăm pe cei mici să se cunoască pe ei înşişi, să îşi înţeleagă şi exprime adecvat sentimentele şi să privească orice greutate ca pe o provocare pe care ei sunt capabili, cu tot ce au şi ce sunt, să îi facă faţă în cel mai potrivit mod posibil.