gluten

Ce trebuie să știm despre boala celiacă?

Publicat in 24/02/2014

Dr. Santa Dora, medic de familie, dietetician – nutriţionist licenţiat

 Celiakia sau enteropatia gluten-sensibilă, ca afecțiune a intestinului proximal, datorată intoleranței la proteinele din glutenul cerealelor, a fost descrisă pentru prima dată de pediatri. Ei au observat că în timpul celui de al doilea război mondial, starea copiilor care au suferit înainte de război de diaree  cronică și fenomene asociate diareei, s-a ameliorat dramatic datorită privării de alimentele derivate din grâu, iar o dată cu reinstaurarea păcii și revenirea la alimentația cu cereale cu spic, starea lor s-a înrăutățit din nou. Definirea acestei boli de către pediatri se datorează nu numai sensibilizării  lor la simptomatologia intoleranței la gluten, ci și manifestării clasice a bolii la copii, cu toate simptomele secundare malabsorbției: diaree cu scaune abundente, grăsoase, cu miros caracteristic, colici abdominale frecvente, balonări, deficit de greutate, întârzierea dezvoltării fizice, paloare,anemie, astenie, hipotonie musculară, iritabilitate, somnolență, tulburări în dezvoltarea dinților, unghiilor, părului.

Dacă într-o familie există un copil cu intoleranță la gluten, trebuie testați serologic periodic toate rudele sale de gradul I. În cazul copiilor se folosesc pentru diagnostic mai cu seamă metodele de testare serologică: EMA (anticorpi IgA anti- endomysium) și tTG(  anti-transglutaminaza tisulară) cu sensibilitate și specificitate  de aproape 100%. Acești markeri serologici sunt negativi în cazul deficienței de IgA, asociată frecvent cu celiachia. În această situație se efectuează biopsia intestinală. Totodată trebuie verificată prezența concomitentă sau lipsa asocierii celei mai frecvente boli asociate, atât în copilărie cât și la vârsta adultă: diabetul zaharat de tip I. În cazul depistării primare a diabetului zaharat juvenil, este de asemenea importantă trierea asocierii diabetului cu celiachia. Prevalența bolii se estimează a fi 1:100 din populația generală. Depistarea  și tratamentul pur dietetic al copiilor cu boală celiacă este importantă nu numai pentru evitarea complicațiilor anterior amintite, ci și pentru adaptarea lor la comunitate, în grădinițe și școli. Enteropatia gluten-sensibilă trebuie însă diferențiată de sindromul celiachiform din lambliază, din sindromul dispeptic după antibioterapie prelungită sau din fibroza chistică. Pe lângă celiachie, există încă două categorii de boli cronice determinate de sensibilitatea crescută la gluten și tratate prin dietă lipsită de gluten: intoleranța non- celiacă la gluten  cu o prevalență de 1: 20 și alergia la proteina din grâu.

Majoritatea  bolnavilor cu enteropatie gluten-sensibilă suferă datorită mucoasei intestinale atrofiate și de o intoleranță la lactoză. De aceea  acestor bolnavi nu li se vor administra alimentele cu lactoză pe o perioadă de câteva luni de la inițierea dietei fără gluten, perioadă necesară refacerii mucoasei atrofiate.

Dieta lipsită de gluten trebuie respectată pe toată durata vieții. Conform  definirii definitive din 2008 în Codex alimentarius, dieta lipsită de gluten poate conține: alimente cu conținut maxim de 20mg gluten/kg de alimente și alimente cu conținut foarte scăzut de gluten (21-100mg/kg).

– Va urma –