Copilul: un proiect de suflet, generator de costuri mari

Publicat in 31/01/2014

Din momentul conceperii unui copil şi până în momentul în care acesta împlineşte 18 ani, părintele are responsabilitatea de a-i crea “celui mic” toate condiţiile necesare dezvoltării lui fizice, intelectuale, spirituale şi emoţionale.

Toţi adulţii sunt conştienţi de responsabilitatea pe care o aduce un copil, puţini însă cântăresc această responsabilitate şi din punct de vedere financiar. În primul rând, ca adulţi responsabili ce suntem, ar trebui să ne gândim la provocarea financiară care vine odată cu apariţia unui copil, încă dinaintea conceperii lui, pentru că orice lucru are un preţ pe lumea asta, oricât am vrea să credem că iubirea ţine de foame.

În cele mai multe cazuri, aducerea unui membru nou în familie este o decizie strict emoţională bazată pe sentimente şi prea puţini oameni iau această decizie după ce au analizat-o şi dintr-o perspectivă raţională, financiară.
Poate sună dur, însă aducerea pe lume a unui copil trebuie gândită ca un proiect care, în primul rând, are nevoie de un buget ce trebuie acoperit din diversele surse de venit ce intră în familie, pentru ca ulterior să devină un proiect de succes.

Iată câteva dintre costurile cele mai importante care vin odată cu apariţia unui copil: cazare (chirie şi/sau amenajarea camerei), mâncare, transport, hăinuţe, îngrijire medicală, babysitter, educaţie, divertisment.

Dacă priveşti cu atenţie aceste categorii, îţi vei da seama că aceste cheltuieli variază în timp. Spre exemplu, costul studiilor este categoria cu cea mai mare pondere de creştere. Pe măsură ce copilul tău se apropie de vârsta studenţiei, vei cheltui tot mai mult şi mai mult.

Din fericire, sunt numeroase sisteme bancare ce îţi pun la dispozitie soluţii variate care te ajută să îţi faci un plan de economisire pe termen lung pentru studiile copilului, dar despre asta povestim altă dată.

Ştim ce o să zici acum, după ce că te-ai trezit cu cheltuieli mai mari pe capul tău, vine Copil Prosper şi îţi zice că ar fi cazul să mai şi economiseşti.

Problema generală în România este că oamenii nu gândesc pe termen lung şi se bucură de o stabilitate de moment. Noi suntem convinşi că tu îţi doreşti stabilitate permanentă, motiv pentru care citeşti aceste rânduri.

Stai o clipă şi gândeşte-te care este planul tău financiar de creştere a copilului?

Dacă nu ai încă unul, iată ce ai de făcut de acum înainte pentru a atinge prosperitatea, oricât de dificil ţi s-ar părea:

1. Fă cunoştinţă cu cheltuielile tale lunare

Ia un caiet şi, timp de o lună, notează absolut toate cheltuielile care apar în familia ta. Va trebui să notezi TOŢI banii pe care îi cheltui, inclusiv banii daţi pe covrigi, bilet de transport, sau alte cheltuieli care ţie nu ţi se par relevante.

O metodă foarte uşoară de a face acest lucru, este de a păstra toate bonurile şi chitanţele pe care le colectezi în timpul zilei, iar la sfârşitul zilei să le pui într-o cutie.

La sfârşit de săptămână, alocă o oră pentru a sorta bonurile şi pentru a le pune pe categorii într-un caiet sau un tabel Excel.

După ce trece o lună, trage linia la fiecare categorie şi vei vedea exact de câţi bani are nevoie familia ta ca să trăiască.

Bineînţeles, cheltuielile variază în funcţie de sezon, aşa că pentru a ţine evidenţa corectă a cheltuielilor, fă acest exerciţiu în continuare, iar după ce trece un an, fă o medie a cheltuielilor!

2. Taie din cheltuieli

Dacă vei face exerciţiul propus de noi şi te vei trezi cu “plăcuţa surpriză” că foarte mulţi bani se duc pe taxi, deşi tu nu ştii să umbli mult cu taxiul, poate e timpul să îţi iei o bicicletă!

3. Caută surse suplimentare de venit

Dacă ai surpriza că familiei tale îi trebuie mai mulţi bani decât produce, caută metode de a-ţi suplimenta veniturile!

Iată câteva exemple de slujbe part-time pe care le poţi face pentru un venit suplimentar: lucrează ore suplimentare la locul tău de muncă, scrie articole pentru bloggeri, înscrie-te la mystery shopping, organizează evenimente, apucă-te de confecţionat obiecte handmade, ţine un blog, etc.

4. E timpul să economiseşti!

Românii merg pe principiul: din venituri cheltuim şi dacă mai rămâne ceva, punem deoparte.

Fondatorul proiectului nostru, Eusebiu Burcas, spune că prima data trebuie să economisim din veniturile noastre şi abia apoi să cheltuim ce rămâne. Noi ne ghidăm după acest principiu şi îţi propunem să faci şi tu acelaşi lucru.
Iată cum arată o gândire sănătoasă:

Vreau să îl trimit pe copil în tabără la vară? Mă costă cât, 1000 lei? Asta înseamnă că timp de 10 luni voi economisi câte 100 de lei pe lună!

Asta ar fi o economie pe termen mediu. Despre economiile pe termen lung pentru copil vă povestim într-un material viitor.

Alături de noi vei afla ce ai de făcut pentru a aduce prosperitatea la tine în familie şi te vom ghida cum să îl introduci corect pe copilul tău în lumea banilor, fără ca acesta să crească cu senzaţia că banii sunt un lucru magic care apare prin minune în portofelul adulţilor.

Autor:
logo Copil prosper

Tags: , , , , , ,