Creşterea copiilor în nuanţe de alb şi negru
Publicat in 03/08/2013Personal sunt părinte de un timp relativ scurt, dar am avut şi am în preajma mea părinţi de vârste diferite, cu copii de vârste diferite. Prin simplul trai alături de ei şi căutând informaţii despre creşterea şi educarea copiilor care să mă ajute în propria experienţă de părinte, am observat că nu există o ştiinţă exactă a creşterii copiilor. Nu există un set de reguli infailibile, cu valabilitate şi aplicabilitate generală şi repetată. Ce funcţionează pentru copilul vecinei s-ar putea să nu funcţioneze şi pentru cel al coafezei, şi ce funcţionează o dată pentru un copil, s-ar putea ca în 2-3 ani să nu mai aibă nici un efect asupra aceluiaşi copil.
Mamele noastre, astăzi mândre bunici, spun deseori “pe vremea mea …” . Pe vremea lor, lucrurile erau mai simple, erau fie albe, fie negre: era un mod corect de a creşte copiii şi unul greşit. Dar acum lucrurile s-au schimbat. Există multe nuanţe , multe feluri în care poate fi interpretat şi pus în practică un lucru. Citind mai multe cărţi sau articole scrise de autori diferiţi provenind din ţări cu personalităţi şi culturi distincte, vom constata că sfaturile şi ideile nu numai că seamană prea puţin, ba uneori chiar se bat cap în cap.
Şi atunci, noi părinţii ce facem? Pe cine ascultăm, pe cine luăm drept exemplu, ideile cui le urmăm? În însemnările unui trainer specializat în domeniul educării pozitive a copiilor, apare totuşi ideea unui fond comun al creşterii copiilor în zilele noastre, un fond bazat pe ideea celor trei I după care părinţii se ghidează, conştient sau inconştient : intuiţie, inteligenţă şi individualitate.
Intuiţia : Cunoscută şi ca al şaselea simţ, intuiţia e de când lumea. Mai bine cunoscută în timpuri străvechi, ea a pierdut din importanţă odată cu emanciparea societăţii. Iar în timpurile noastre, atât de pline de informaţie primită din toate părţile şi în toate felurile, e uşor să devenim confuzi şi să uităm de primul instinct pe care l-am avut vizavi de o situaţie. Sfatul expertului e important, observarea semenilor din aceeaşi generaţie e importantă, dar când vine vorba de alegerea personală, cel mai important e să ne ascultăm vocea interioară, singura în măsură să ne spună ce e mai potrivit pentru noi în contextul propriu.
Inteligenţa : Nu e vorba aici de numărul de diplome pe care le are un părinte sau de notele pe care le-a obţinut în şcoală. E vorba de abilitatea părintelui de a fi, când e necesar, mai viclean decât copilul; e vorba de capacitatea de a găsi mereu noi şi noi soluţii adaptate la problemele diverse şi inevitabile pe care le ridică noua generaţie de copii; e vorba de disponibilitatea părintelui de a se informa şi a învăţa continuu, din cărţi, articole, seminarii, cursuri, pentru că aşa cum copiii cresc şi se dezvoltă, părinţii trebuie să crească şi să se dezvolte odată cu ei.
Individualitatea : Fiecare copil e unic în felul lui, cu calităţi, defecte, talente, aşteptări, idei, sentimente şi gusturi proprii. Diferenţele se văd între fraţi, care se folosesc inconştient de ele, chiar le amplifică, pentru a ieşi în evidenţă în rândul familiei; sunt evidente de asemenea între fete şi băieţi – unele reguli trebuie insuflate într-un fel fetelor şi în alt fel băieţilor şi totodată un părinte trebuie să ţină cont de gradul diferit în care fetele şi băieţii învaţă, se maturizează, se exprimă.
În final, cred că educarea copiilor e o chestiune de alegere personală, de a ne găsi propriul stil, care să se potrivească fiecăruia din noi şi propriei familii şi, de ce nu, a ne stabili propriile reguli pe care să le schimbăm, îndoim, chiar şi încălcăm după cum cere situaţia.
Noi, la Info Kids, vom încerca să vă punem la dispoziţie informaţii diverse, actuale şi complexe, care să vă sprijine în găsirea propriului stil eficient de creştere şi educare a copiilor. Rămâneţi alături de noi.
Lectură plăcută!
Autor: Larisa Pop