Dinţii bebeluşului – apariţie şi îngrijire
Publicat in 23/09/2013Dinţii bebeluşului – un subiect care dă mereu bătăi de cap părinţilor. Fie pentru că ies mai devreme sau târziu, fie pentru că aduc cu ei nopţi nedormite, plânsete şi mofturi.
Dinţii temporari, în număr de 20, deşi nu sunt prezenţi la naştere, au coroanele aproape în totalitate formate în interiorul maxilarelor copilului.
Erupţia lor are loc gradual, din 6 in 6 luni, astfel încât majoritatea copiilor au un set complet de dinţi până în jurul vârstei de 2 ani şi jumătate. Primul grup dentar este reprezentat de incisivii centrali, apoi cei laterali, molarii 1, molarii 2 şi caninii. Diverşi factori fiziologici sau patologici pot influenţa vârsta erupţiei, aceasta putând fi precoce sau tardivă.
Apariţia dinţilor pe arcadă este însoţită de simptome locale: flux salivar crescut, roşeaţa periorală, tendinţa de a introduce în gura degetele sau diferite obiecte şi simptome generale: inapetenţă, iritabilitate, agitaţie, insomnie, uneori febră, rar convulsii.
Comparativ cu dinţii permanenţi, cei temporari au camera pulpară mai mare, mineralizare deficitară, în general o rezistenţă scăzută, deci o evoluţie mai rapidă a proceselor carioase şi a infecţiilor.
Deşi viaţa unui dinte de lapte este scurtă, merită o îngrijire atentă întrucât influenţează sănătatea generală şi cea a danturii copilului pe termen lung. Aceştia au rolul important de a menţine spaţiul pentru dinţii permanenţi, care se deplasează intraosos spre gingie pe măsura ce rădăcinile dinţilor de lapte se resorb. Multe probleme ale dinţilor definitivi (înghesuiri, malpoziţii etc.) sunt cauzate de extracţiile dinţilor temporari înainte de exfolierea lor de pe arcadă. Alte roluri sunt îndeplinite în desfăşurarea funcţiilor aparatului dento-maxilar: masticaţie, fonaţie, fizionomie, în asigurarea creşterii şi dezvoltării armonioase a acestuia.
Dinţii de lapte sunt susceptibili la carii de îndată ce erup pe arcade. Poate apărea aşa numita carie de biberon la copiii care beau laptele sau ceaiul îndulcit sau sucuri de fructe din biberon înainte de culcare şi nu sunt spălaţi ulterior pe dinţi. Zahărul din aceste băuturi, împreună cu bacteriile prezente în mod normal în cavitatea bucală vor forma acizi care atacă smalţul dinţilor.
Părintele trebuie să înceapă îngrijirea gingiilor încă dinaintea erupţiei dinţişorilor. La început, fără periuţă şi pastă – se va folosi un tifon înmuiat în apă pentru a şterge cu blândeţe gingia copilului cel puţin de 2 ori pe zi, respectiv după prima masă şi ultima masă, înainte de culcare, îndepărtând astfel stratul de placă bacteriană.
Odată cu apariţia primilor dinţi se va trece la folosirea periuţei, care trebuie să fie moale şi să aibă capăt mic, anume pentru bebeluşi. La început, aceasta doar se umezeşte în apă, după care, în jurul vârstei de 1 an, se adaugă pastă de dinţi specială, fără fluor, în cantitate mică, de mărimea unui bob de mazare.
Pasta fluorurată se va introduce după vârsta de 2 ani. Periajul trebuie efectuat cu blândeţe, să se evite înghiţirea pastei şi să se clăteasca riguros cu apă după periaj. Când copilul este suficient de mare pentru a se peria singur, în jurul varstei de 6 ani, el trebuie supravegheat pentru a se peria corect.
Verificaţi cu atenţie dinţii copilului. Dacă observaţi pete maronii, negre sau albe, ori cavităţi, trebuie să consultaţi medicul dentist. Prima vizită la cabinetul dentar ar trebui să aibă loc în jurul varstei de 1 an. De asemenea, o dată la 6 luni trebuie efectuat un control al statusului dentar pentru a urmări îndeaproape evoluţia dinţilor şi tratarea proceselor carioase dacă acestea există. Vizitele periodice vor deveni pentru copil un obicei şi îl vor ajuta să scape pe viitor de frica de medicul stomatolog.
Dr. stomatolog Corina Pintilie
Dr. stomatolog Cristina Pintilie