
Ghimbirul
Publicat in 05/02/2015Ghimbirul (Zanzibar officinale) este o plantă tropicală cu flori violet, al cărei rizom (rădăcină), de culoare galben deschis, este utilizat frecvent pentru gătit, sau ca plantă medicinală. Gustul ei picant, pătrunzator și aromat, condimentează băuturile și mâncărurile (sărate sau dulci), în special pe cele asiatice. Rădăcina de ghimbir poate fi achiziționată din magazine fie în stare proaspătă, fie sub formă de pulbere (ca și condiment). Însă, pentru a beneficia de toate efectele sale, se recomandă consumarea ei în stare proaspătă.
Din punct de vedere al conținutului de nutrienți, aduce un mic aport de glucide, proteine, fibre, minerale – potasiu, magneziu, fosfor și vitamine – mai ales folați, dar cantitățile sunt minore (sub 1% din dozele zilnice recomandate), având în vedere că nu se poate consuma, în general, mai mult de o linguriță pe zi. Această cantitate este însă suficientă pentru a obține efectele medicinale ale plantei, prețioasă prin multitudinea de substanțe fitochimice pe care le conține (peste 500). Dintre ele fac parte compușii fenolici (gingeroli și alte uleiuri volatile), fitosteroli (care ajută la menținerea în limite normale a colesterolemiei, sinteza hormonilor steroizi și a vitaminei D), flavonoide și alti peste 50 de antioxidanți.
Ghimbirul ca plantă medicinală
Rădăcina de ghimbir este utilizată din vechime, ca medicament tradițional, mai ales în sudul Asiei, pentru grețuri, diaree și stimularea digestiei. În prezent, ghimbirul este folosit pentru tratarea grețurilor în general, a grețurilor postoperatorii sau a celor matinale în sarcină, după chimioterapie, pentru combaterea efectelor secundare ale acesteia: grețuri și lipsa poftei de mâncare (stimuleaza senzația de foame). Se mai folosește ca antivertiginos, pentru tratamentul artritei reumatoide, durerilor articulare și musculare, ca antiinflamator și antibiotic natural, în tratarea răcelilor și sinuzitelor, eliminarea mucozităților din căile respiratorii, pentru îmbunătățirea circulației periferice sau ca adjuvant în osteoporoză. Unele din efectele sale sunt încă în studiu, la fel și posibilele sale interacțiuni cu unele medicamente, printre care se numără anticoagulantele și antiagregantele.
Efectele certe ale ghimbirului sunt cele date de compușii fenolici: antiemetic prin inhibarea centrului vomei la nivelul sistemului nervos, ajutând la dispariția stărilor de rău, cu efect vomitiv. De asemenea, stimulează pofta de mâncare și ajută digestia prin favorizarea eliberării unor enzime care ajută la absorbția eficientă a nutrienților din alimente, ajută la eliminarea gazelor intestinale în caz de balonare și dureri abdominale, prin uleiurile volatile care stimulează motilitate intestinală, iar prin antioxidanții săi ajută la neutralizarea toxinelor din corp. Are efect coleretic – de stimulare a secreției biliare a ficatului și colecistochinetic – favorizează motilitatea vezicii biliare și excreția bilei în intestin.
Rădăcina de ghimbir își găsește utilitatea și în cosmetică, pentru formule revitalizante ale măștilor și cremelor de față. În ayurveda este recomandat pentru efectul tonic și energizant. Asociat cu o alimentație sănătoasă, are efect de încălzire a organismului și de curățare a sistemului limfatic.
Ghimbirul în alimentație
Un ceai fierbinte de ghimbir ne poate încălzi în diminețile reci de iarnă sau în caz de răceală, iar vara ne poate răcori o gingerată rece cu miere și lămâie.
Ca și condiment, poate fi folosit în orice fel de mâncare, de la ciorbe la feluri principale, salate și sosuri, ca înlocuitor al piperului, aducând un plus de aromă gustului picant. Chiar și în deserturi dulci-picante, poate aduce arome noi, exotice. Jeleul de portocale cu ghimbir, alături de biscuiți din cereale integrale, poate fi o alegere sănătoasă pentru micul dejun sau gustare.
Mierea de albine cu rădăcină de ghimbir rasă, poate fi de ajutor în răceli și copiilor peste 3 ani, dacă suportă gustul picant.
Nu le este recomandat persoanelor cu ulcer sau gastrită, deoarece poate avea efect iritant.
Luminița Huza
Licențiat în nutriție
Tags: beneficiile ghimbirului, ghimbir, Luminiţa Huza