Prima pagină / Părinţi informaţi / Sănătate / Hipoacuzia la copii

Hipoacuzia la copii

Publicat in 14/05/2015

La naștere, hipoacuzia este un defect invizibil, copiii hipoacuzici arătând și comportându-se la fel ca și  bebelușii cu auz normal. În decursul primelor luni, părinții sau medicii vor observa că micuțul nu reacționează la zgomote (bătaia palmelor) prin reflex de clipire sau de întoarcere a capului în direcția sunetului. Ulterior, copilul hipoacuzic nu va mai gânguri, ca o consecință a lipsei autocontrolului prin auzirea propriei voci, dar și a vocilor din preajma sa. După vârsta de 2 ani, lipsa asimilării limbajului atrage și mai mult atenția părinților și a celorlate persoane care se ocupă de educația lui.

Actualmente, screeningurile efectuate în maternități înlesnesc depistarea precoce, chiar în primele zile după naștere, modificărilor de auz la copii, prin evaluarea otoemisiunilor acustice. Din fericire, și în maternitățile din Târgu Mureș se efectuează acest test tuturor copiilor. Odată ridicată suspiciunea de hipoacuzie, se impune intervenția imediată, prin reevaluare audiologică, supraveghere atentă de specialitate și intervenție precoce în cazul confirmării diagnosticului. Ideal este ca diagnosticul să fie stabilit până la vârsta de 6 luni. Un studiu american arată că, intervenind înainte de acestă vârstă, copilul se dezvoltă absolut normal. Indiferent de gradul hipoacuziei sau de tipul acesteia, copilul trebuie să beneficieze de o terapie adecvată sau de reabilitare protetică, în funcție de caz. Hipoacuzia congenitală are o incidență de 1-2 cazuri la 1000 de nașteri.

Factori de risc pentru apariția hipoacuziei congenitale:
– antecedente familiale de hipoacuzie la copil
– greutate mică la naștere (<1500 g)
– malformații craniofaciale congenitale
– infecții intrauterine
– hiperbilirubinemie
– scorul APGAR mai mic de 5 la 1 minut și sub 7 la 5 minute
– ventilație mecanică timp de 4 sau mai multe zile
– meningită bacteriană, mai ales cu H. Influenzae.

Cel mai frecvent, însă, se întâmplă ca surditatea copiilor sa fie provocată de factori nongenetici: infecții postnatale precum oreionul, pojarul, rubeola, encefalita sau meningita, fistulele periganglionare, traumatisme craniene sau utilizarea unor medicamente ototoxice (aminoglicozidele, diureticele de ansă, retinoizii, citostaticele, antimalaricele).

Otita medie supurată este cea mai frecventă cauză de hipoacuzie, fiind una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale copilăriei, după infecțiile acute de căi respiratorii superioare. Pentru fiecare copil cu hipoacuzie secundară, măsurile terapeutice vor fi stabilite de medicul specialist ORL, în funcție de cauzele decelate, de rezultatul investigațiilor clinice și paraclinice. Important este ca aceste măsuri să fie luate în timp util, orice amânare fiind în detrimentul copilului și al dezvoltării sale neuro-psihice.

Ce ar trebui să atragă atenția părinților? Copilul nu se întoarce spre sursa de zgomot, nu caută sunetele, nu reproduce sunete sau cuvinte, nu începe să vorbească înainte de 2 ani, ascultă televizorul prea tare, se apropie foarte mult de televizor, iar la școlari se observă greșeli multiple (de conținut, nu de formă) la scrierea după dictare, mari dificultăți în învățarea cuvintelor în limbi străine, dificultăți de comunicare cu învățătoarea și colegii etc. Copilul surd are un sentiment de izolare, evenimentele la care asistă i se par incoerente, de neînțeles pentru el, anturajul i se pare străin și ostil. Orice suspiciune de hipoacuzie trebuie investigate precoce.

Protezarea auditivă, ca mijloc de recuperare a auzului, reprezintă o soluție pentru integrarea copilului hipoacuzic în colectivitate și în societate. Protezele auditive moderne, cu un design plăcut și programe special create pentru nevoile specifice vârstei, îl vor ajuta să depășească mai ușor pierderea de auz. Sprijinul oferit de audiolog si logoped, dar mai ales de familie, vor completa permanent suportul tehnic adus prin protezare.

Dr. Marina Prunea, Director medical Romsound