Homeopatia la îndemână
Publicat in 08/01/2014Dr. Adrian Alecu, Dr. Mariana Alecu, Dr. Diana Popa
Centrul de medicină Integrativă Lotus Life, Târgu-Mureş
consulthomeopat@gmail.com
Din ce în ce mai căutată şi apreciată de pacienţi, homeopatia s-a dezvoltat în 200 de ani până la nivel de ştiinţă medicală modernă bazată pe studii fundamentale şi clinice.
Termenul „homeopatie” defineşte modul de acţiune al acestui sistem terapeutic, şi anume „similar bolii”. Pe scurt, homeopatia constă în tratarea pacienţilor cu preparate diluate şi dinamizate specific, provenind din substanţe care ar fi putut provoca simptomele bolii dacă nu ar fi fost diluate. Oficial este considerată o terapie complementară, însă în mod eronat homeopatia este confundată cu totalitatea terapiilor complementare.
Medicamentul homeopatic se poate prezenta sub formă lichidă sau impregnat în granule de zaharoză sau lactoză cu administrare sublinguală. Există şi unguente, supozitoare, tablete sau chiar forme injectabile. Toate sunt înregistrate ca medicamente. Prepararea lor este complexă şi are loc în laboratoare specializate, conform farmacopeelor.
În desfăşurarea unui consult homeopatic, particularitatea principală constă în anamneză. Aceasta impune luarea în considerare a unor detalii ale simptomelor care pot părea nesemnificative pentru anamneza clinică obişnuită, legate de exemplu de modalităţi de apariţie sau concordanţe ale simptomelor, care duc la individualizarea tratamentului. Examenul obiectiv şi solicitarea de investigaţii paraclinice fac parte din consultaţia homeopatică.
În principiu există două tipuri de prescripţie în homeopatie, diferite ca abordare şi anvergură. Homeopatia clasică, mai amplă şi profundă, presupune abordarea holistică cu toate particularităţile psihicului, tipologiei şi personalităţii pacientului, împreună cu cele mai profunde detalii ale simptomelor de la nivelul tuturor aparatelor şi sistemelor şi investigarea diferitelor corelaţii între ele. O astfel de consultaţie poate dura uneori o oră datorită anamnezei foarte detaliate.
Pe de altă parte, homeopatia clinică este metoda care pune accentul pe manifestările patologice şi diagnosticul clinic, oferind posibilitatea unei prescripţii mai rapide cu un nivel de eficienţă terapeutică apropiat, dar uneori fără a putea lua în considerare toate nivelele de manifestare a bolii.
În România avem satisfacţia practicării homeopatiei ca ştiinţă pur medicală, desfăşurată legal doar de către medici cu drept de liberă practică, absolvenţi ai cursurilor specifice de perfecţionare postuniversitară, garanţie a eticii şi calităţii actului medical.
Ce trebuie să ştie medicul care trimite pacientul pentru consult homeopatic?
- tratamentul homeopatic poate fi urmat în paralel cu orice alt fel de tratament, aducând un plus de beneficiu clinic;
- practic orice pacient cu orice boală poate beneficia de tratament homeopatic; indicaţia creşte pentru pacienţi alergici sau nonresponsivi la tratamente clasice sau care au tulburări funcţionale, psihosomatice sau imunitare;
- rezultatele tratamentului homeopatic sunt cu atât mai rapide şi eficiente cu cât este instituit mai repede după debutul simptomelor.
Ce trebuie să ştie farmacistul şi asistentul de farmacie care eliberează medicaţia homeopatică?
- preparatele se administrează sublingual sau perlingual pe nemâncate pentru o absorbţie optimă;
- nu este necesară evitarea preparatelor mentolate, aşa cum se pretinde eronat.
Acestea sunt câteva date generale despre homeopatie, o metodă terapeutică modernă, profundă şi eficientă.
Tags: adrian alecu, Diana Popa, homeopatia, mariana alecu, sanatate