În urmărirea fericirii

Publicat in 05/05/2014

Toți o căutăm sau cel puțin declarăm sus și tare că este un scop în viață, începem relații cu sufletul deschis și naiv nealterat încă de lecțiile neiertătoare ale experienței, ne căsătorim cu speranța că în doi lungul drum către fericire va fi mult mai scurt și că oricum odată găsit, nu este recomandat să fim singuri – corect, ce rost are fericirea dacă nu ai cu cine să o împărtășești.

Apoi ne apucăm să facem copii, oricum odată terminată nunta altă întrebare a neamului în afară de ” Pe când tribut naturii?” nu există, așa că teoretic nu este loc de altceva în drumul către fericire decât pentru copii. Bun, îi facem și mai bifăm o bornă kilometrică către acea fericire, de acolo de la capătul drumului și în minte ne răsar primele întrebări de genul cât mai este până la fericire? Pentru că intrăm într-o alergare extenuantă presărată cu stat la serviciu peste program, cu așteptat salariu, cu așteptat sfârșitul de săptămână, cu așteptat mașină mai mare, apartament mai mare, casă mai mare, totul mai mare și nu mai vrem să așteptăm, nu mai putem să așteptăm într-o societate care ne toarnă pe gât că ne trebuie totul aici și acum!

Și totuși unde ne sunt copiii? Păi unde să fie decât agățați de noi, încercând să înțeleagă ceva din această fugă perpetuă către o chestie numită generic fericire, ce ei nu o înțeleg pentru că pentru ei fericirea este deja aici în prezentul clipei: “momentul când tati/mami mă ia în brațe, când se joacă cu mine, când admir o frunză, când împing o jucărie, când văd o baltă..când aud o poveste, când mănânc o ciocolată..etc”

Păi nu-i simplu? Ba da, spunem cu toții, urmat imediat de un daarr subversiv și insidios. Nu spun că nu trebuie să ne dorim mai mult, că nu trebuie să fie progres, că nu trebuie să ne dorim ceva mai bun pentru copiii noștri, dar trebuie să fim atenți și la costuri, adică prețul plătit să fie cel corect și să nu includă sănătatea, familia, prietenii, copiii!

Și acum trebuie să vă spun și eu același lucru pe care cu siguranță îl auziți în fiecare zi, dar sub o altă formă ( și aici nu mă refer să beți cei 2 litri de apă): Fericirea nu se află la capătul niciunui drum, fericirea nu este un trofeu pe care l-am câștigat în urma unei dure competiții, iar finalul ne va prinde intr-o poză de grup fericiți evident și cu zâmbetul până la urechi, urmând fericiri revărsate pe capul nostru, nu, categoric NU! Fericirea este măruntul zilnic al fiecărei clipe din viața noastră uneori sub forma de zâmbet de copil, uneori sub forma unui simplu sărut, iar uneori sub simpla prezență a unei raze de soare. Culmea este că toți știm asta și toți suntem arhitecții propriei fericiri, dar uneori degeaba, tot uităm că aceasta este marea premieră a spectacolului vieții noastre și nu o repetiție oarecare fără spectatori și cu sala goală…

Psiholog Daniel Popescu – Fundaţia Alpha Transilvană

Tags: , , , , , , , ,