Prima pagină / Părinţi informaţi / Sănătate / Intervenţiile medicale în timpul travaliului şi naşterii

Intervenţiile medicale în timpul travaliului şi naşterii

Publicat in 06/01/2015

Sunt proceduri efectuate de medicul sau asistenta care vă îngrijeşte, pentru a modifica evoluţia travaliului, pentru a furniza informaţii diagnostic sau pentru a preveni şi trata complicaţiile. Toate intervenţiile şi medicamentele administrate au un anumit grad de risc pe lângă beneficiile lor şi trebuie folosite numai la nevoie. Utilizarea de rutină a anumitor intervenţii este controversată în lumea obstetricală (administrarea de lichide intravenos, glucoză, epiziotomie etc.). În timpul sarcinii, puteţi să aflaţi de la specialistul care vă îngrijeşte ce intervenţii se efectuează de rutină şi de ce. De asemenea, e bine să ştiţi ce intervenţii şi medicamente devin probabile în cazul apariţiei unor situaţii problematice în care aveţi nevoie de asistenţă medicală.

Ar fi de preferat să întocmiţi un plan de naştere care să includă preferinţele legate de utilizarea intervenţiilor, reflectând în acelaşi timp flexibilitatea în situaţii neprevăzute. La gravidele sănătoase, majoritatea travaliilor sunt perfect normale. Corpul femeii este perfect format pentru a da naştere bebeluşului său în condiţii optime, fără a avea nevoie de ajutor de la alte persoane. Naşterea este asistată, adică persoana (medic, moaşă) supraveghează bunul mers al lucrurilor fără a interveni invaziv.

Iată câteva dintre intervenţiile medicale care pot interveni în timpul travaliului şi naşterii:

1. Rasul (bărbieritul) în zona intimă – este urarea de bun venit în spital, deşi nu are absolut nicio indicaţie medicală. Mama poate să refuze, sau să o facă singură acasă pentru a evita momentul neplăcut de la spital.

2. Clisma – nu este necesară şi nu are nicio indicaţie medicală.

3. Administrarea de lichide intravenos (i.v) are ca scopuri:

– aport adecvat de lichide când nu aveţi voie să beţi lichide sau vomitaţi încontinuu

– împreună cu epidurala, pentru a creşte volumul sângelui pentru a se evita scăderea tensiunii arteriale

– necesar pentru administrarea de oxitocină pentru  amplificarea travaliului

– ca pregătire pentru cezariană.

Dezavantaje:

– nenecesară dacă beţi lichide suficiente şi travaliul progresează nomal

– restricţionează mobilitatea femeii în timpul travaliului

– dacă se administrează un volum mare de lichide i.v la mamă, bebeluşul se poate naşte cu o greutate mai mare, iar retenţia apei în ţesuturile mamei, mai ales în picioare şi sâni, face ca alăptarea să fie mai dificilă şi dureroasă.

– perfuzia determină administrarea automată a unei medicaţii (ex: stimularea travaliului prin oxitocină) care de cele mai multe ori, urmăreşte un protocol şi nu neapărat nevoile specifice ale mamei.

4. Ruperea artificială a membranelor – în cursul unei examinări vaginale, medicul produce o mică ruptură în membrane cu ajutorul unui instrument special conceput, ca o croşetă foarte lungă (amniohook). Ruperea membranelor este un angajament pentru naştere, asta înseamnă că dacă nu a avut efectul scontat (inducerea travaliului, augumentarea contracţiilor, progresia travaliului), trebuie efectuată cezariana.

Întrebarea dacă într-adevăr ruperea artificială a membranelor poate fi medical indicată ridică multe discuţii contradictorii. Multe studii arată că această intervenţie poate să aibă mai multe efecte negative decât pozitive asupra mamei, a bebeluşului şi a progresului travaliului. Şi totuşi multe cadre medicale o fac în mod automat.

5. Tuşeurile vaginale repetate şi prelungite – nu aduc mai multe informaţii decât dacă s-ar efectua mai rar.
6. Monitorizarea continuă a bebeluşului – înregistrarea ritmului fetal cardiac – nu este necesară în permanenţă, dacă la prima monitorizare (care are loc la internare) se consideră că totul este normal. Intervalul între monitorizări depinde de protocoalele interne ale fiecărei maternităţi. Monitorizarea poate fi făcută în orice poziţie (în picioare, pe o minge de travaliu etc.).
7. Poziţia de expulzie impusă – aşezarea gravidei pe masă în poziţie ginecologică este o rutină mult înrădăcinătă, dar nu este fiziologică, naşterea ar trebui să aibă loc într-o poziţie gravitaţională, o poziţie comodă mamei.
8. Manevra Kristeller – împingerea pe fundul uterului – (oxicot) – conform Haute Autorite de Sante, Franţa (2007) nu există indicaţii medicale validate pentru folosirea ei. Expierenţa traumatizantă a gravidei şi riscul de complicaţii severe (ruptura uterină, ruptura perineală de grad 3 şi 4, fracturi costale) justifică abandonarea acestei practice.
9. Epiziotomia – o intervenţie chirurgicală prin care perineul este secţionat median sau medio-lateral. Elasticitatea ţesuturilor este influenţată genetic, dar conform OMS si IMBFCI sub 10% din totalul naşterilor necesită într-adevăr epiziotomie preventivă. Aceste procente includ şi cazurile în care această intervenţie ar fi justificată (prezentaţie pelviană sau posterioară).

Concluzia studiilor este că trebuie să fie luate în considerare senzaţiile gravidelor şi să li se dea acestora libertatea de a-şi alege poziţiile în timpul travaliului şi al expulziei.

Adina Iancu – Moaşă independentă, educator perinatal, consultant alăptare, formată şi ca doula

Ofer servicii de consultanţă pre şi postnatală, pregătire a perineului pentru naştere şi re-educare abdo-perineală după naştere, consiliere de alăptare, cursuri de masaj al bebeluşului, serviciu de însoţire a naşterii tuturor femeilor care îşi doresc un sprijin eficient la naştere, atât în cadru spitalicesc, cât şi în afara lui. Mă puteţi găsi pe Facebook, la MamiCenter.