litere

La început a fost cuvântul…

Publicat in 10/09/2013

Vorbirea reprezintă una dintre funcţiile psihice centrale, de mare importanţă, care exercită o influenţă uriaşă asupra formării tuturor proceselor psihice ale copilului, adică asupra dezvoltării lui generale. Dezvoltarea gândirii depinde, în mare măsură, de nivelul dezvoltării vorbirii. Aceasta din urmă condiţionează însuşirea de către copil a cititului, scrisului şi a tuturor celorlalte discipline şcolare.

Vorbirea reprezintă mijlocul principal de comunicare între oameni. În toate etapele dezvoltării copilului, vorbirea joacă un rol de seamă în reglarea comportamentului şi activităţii acestuia. Dezvoltarea însăşi a funcţiei verbale este un proces extrem de complex. Limbajul îi permite copilului să progreseze intelectual şi să capete propria autonomie socială.

De cele mai multe ori, copilul rosteşte primul cuvânt la începutul celui de al doilea an de viaţă. Dezvoltarea vocabularului copilului depinde de bogăţia vocabularului părinţilor.

Un copil trebuie să vorbească la vârsta de 3 ani. Începând cu această vârstă, trebuie să i se corecteze greşelile de pronunţie sau de sintaxă şi trebuie începută dezvoltarea vocabularului său. În dezvoltarea vorbirii o contribuţie importantă o are auzul, în special auzul fonematic, adică auzul specific pentru perceperea sunetelor vorbirii. Auzul fonematic apare la copilul normal, mult mai devreme şi se dezvoltă mai intens decât capacitatea articulatorie.

La vîrsta de 5 ani copilul trebuie să vorbească  corect.

În cazul existenţei unei probleme legate de limbaj, trebuie eliminată o eventuală tulburare de auz.

“Limbajul întârziat” poate fi legat de o problemă de înţelegere verbală sau de o problemă de exprimare verbală. În acest ultim caz, cuvintele sunt deformate, frazele sunt prost organizate, verbele nu sunt conjugate. “Tulburările de articulare” produc un zgomot fals. Poate apărea vorbirea peltică, o substituire de consoane sau un sigmatism.

Limbajul copiilor poate fi  cu greu corectat atunci când adulţii folosesc un limbaj care, într-o formă sau alta, este artificial, bombastic sau conţine ceva lustruit, pretenţios, forţat, căutat sau orice alte tente ”greşite”. Senzaţia că prin limbaj îi este prezentat ceva ce nu este trăit lăuntric de către personalitatea respectivă se întipăreşte în sufletul copilului şi îi ruinează simţul fin pentru adevăr şi neadevăr în exprimare.

Deprinderea limbajului nu necesită, în mod normal , vreun exerciţiu. Limba vrea întotdeauna să exprimăm ceva nemijlocit.

De ce să nu zică un copil mai multă  vreme ”aspilatol”, “ploglam”, “macină” sau “lochiţă”? Adultul trebuie, fireşte, să pronunţe aceste cuvinte şi sunete deosebit de clar şi corect şi poate fi sigur că mai târziu copilul lui nu va mai face astfel de greşeli.

Limbajul întârziat se ameliorează adesea după intrarea în grădiniţă. Poate fi o întârziere ”simplă”, fără cauze evidente. Poate fi legată de influenţa părinţilor: unii dintre ei sunt puţin disponibili din motive materiale şi nu-şi stimulează suficient copilul. Alţii se ocupă de ei în mod mecanic, fără a permite o comunicare. Iar alţii cred, în mod greşit, că copilul mic nu înţelege nimic şi că nu are rost să vorbească. Aceasta e o eroare gravă, căci pe de o parte, copiii mici nu comunică prin cuvinte, dar înţeleg, şi pe de altă parte, au nevoie de modele ca să înveţe să vorbească. În sfârşit, unii dintre părinţi întreţin întârzierea limbajului, căci sunt încântaţi să vorbească “precum bebeluşii”. Copiii care stâlcesc jumătate din cuvinte îi amuză. Unele tulburări de limbaj la copiii cu inteligenţă şi auz normale corespund unor dificultăţi specifice mai severe. “Disfaziile” nu se ameliorează spontan şi impun o reeducare ortofonică, adică terapie logopedică.

 

Voichiţa Şoldan

Psiholog/ Logoped