om ganditor pe drum

Lecții de viață…

Publicat in 11/01/2016

Am citit o întâmplare care m-a frapat prin frumusețea mesajului ei: atât de simplu, de profund și, în același timp, atât de departe de modul în care majoritatea dintre noi reacționăm…

Întâmplarea este relatată de către Arun Gandhi, nepotul lui Mahatma Gandhi:

Aveam 16 ani şi locuiam cu părinţii mei în Sudafrica, în mijlocul plantaţiilor de zahăr. Locuiam destul de departe de oraş şi nu aveam vecini, aşa că pe mine şi pe cele două surori ale mele ne entuziasma posibilitatea de a merge în oraş să ne vizităm prietenii sau să mergem la cinema. Într-o zi tatăl meu mi-a cerut să-l duc la oraş pentru a asista la o conferinţă… şi eu am profitat de această oportunitate.

Când m-am despărţit de tata, el mi-a spus:

– Ne vedem aici la 5 după-amiază şi ne întoarcem împreună acasă.

Era aproape 6. Tata m-a întrebat neliniştit:

– De ce ai ajuns târziu ?

M-am simţit prost din cauza asta şi nu puteam să-i spun că fusesem la cinema să văd un film cu John Wayne; atunci i-am spus că maşina nu fusese gata şi a trebuit să aştept… fără să ştiu că tata întrebase deja la atelier.

Când şi-a dat seama că l-am minţit, mi-a spus:

Ceva nu merge bine în felul în care te-am crescut, poate că nu ţi-am acordat destulă încredere ca să-mi spui adevărul. O să reflectez la ceea ce am greșit cu tine. O să merg pe jos cele 18 mile până acasă şi mă voi gândi la asta.

Aşa că, îmbrăcat cu costumul şi pantofii lui eleganţi, începu să meargă până acasă pe jos, pe un drum neasfaltat şi întunecat. Nu puteam să-l las singur, … aşa că am condus 5 ore şi jumătate în spatele lui…văzându-l pe tatăl meu suferind din cauza minciunii  pe care i-o spusesem.

De atunci m-am decis să nu mai mint niciodată. De multe ori mi-am amintit acest episod şi m-am gândit: Dacă m-ar fi pedepsit aşa cum îi pedepsim noi pe copiii noştri, aş fi învăţat lecţia?

Nu cred. Aş fi suferit pedeapsa şi aş fi continuat să fac acelaşi lucru. Dar atitudinea asta de nonviolenţă a fost aşa de puternică încât o am întipărită în memorie ca şi cum ar fi fost ieri. Aceasta este puterea vieţii fără violenţă!”

Cred că orice explicație sau discuție pălește în fața acestui exemplu de viață.

Oare când ne vom da seama că pedeapsa nu numai că este ineficientă, dar ea creează un gol între noi și copiii noștri? Lasă răni greu de vindecat, răni pe care le ducem în spate toată viața și care ne afectează relațiile cu ceilalți: sentimentul că nu ne putem baza pe cei apropiați, că nu suntem în siguranță, că nu suntem suficient de buni, că nu merităm iubirea celor din jur etc…

Modul în care noi, părinții, reacționăm spune multe despre noi, despre modul în care am fost crescuți, despre părinții noștri, despre rănile și frustrările noastre. Când ne vom da seama că pentru a fi părinți echilibrați ar trebui să ne uităm mai întâi la noi?

Alocați-vă câteva minute și amintiți-vă cum v-ati simțit când ați fost  pedepsit(ă) de către părinți.  Ce anume v-a determinat să schimbați un comportament negativ?  Mi-ar plăcea să-mi împărtășiți părerile și poveștile voastre la: psiho.interventie@gmail.com.

 

Andrada Todea

Psihoterapeut

Fundația Alpha Transilvană

sursa foto:salesmanagementinsights.com
Tags: , , , ,