Mămică la 40 de ani
Publicat in 23/09/2013Nebunie? Dorinţă ascunsă?
Da, mama mi-a spus: eşti nebună! Şi bineînţeles mi-a înşirat un număr de întâmplări nefaste care ar fi putut să apară, însă inima mea îmi spunea altceva şi mă hotărâsem să o ascult pe ea decât glasul raţiunii. Cel de Sus a aranjat lucrurile în aşa fel încât totul să fie bine şi-I mulţumesc! Aveam această dorinţă de mai multă vreme, dar n-am găsit niciodată momentul potrivit, până în clipa când am ajuns să gândesc ”ce bine ar fi să se întâmple” şi s-a întâmplat. Pentru un bebeluş nu ar trebui să alegem noi momentul oportun. Se spune că Dumnezeu hotărăşte acest lucru şi ar trebui să respectăm dorinţa Lui.
Iată-mă la 40 de ani, mămică a doua oară, ţinând în braţe cel mai preţios dar posibil. De ce doar după 16 ani ? Pentru că aşa a vrut Dumnezeu să trăiesc această experienţă cu mai multă intensitate decât atunci când eram mai tânără, respectiv la 24 de ani. Din asta să nu se înţeleagă faptul că nu-mi iubesc copiii la fel, dar nu degeaba se spune că după o anumită vârstă eşti mai înţelept, mai răbdător, ai mai multă imaginaţie, precum bunicii care-şi iubesc mai mult nepoţii. Eu mă consider binecuvântată că am avut din nou această şansă, să redescopăr lumea prin ochii copilului meu, primul zâmbet al acestuia, primii paşi, primele cuvinte, să ajungem la culori, la câte o literă sau cifră, să-i turuie guriţa toată ziua, să roadă ce roade câinele şi bineînţeles la obrăzniciile care fac parte din educaţie.
Am fost foarte fericită încă din momentul când am bănuit că am rămas însărcinată. Entuziasmată, mi-am făcut un test de sarcină şi cele două liniuţe n-au ezitat să apară. Este interesant faptul că atunci o reacţie chimică mi-a adus certitudinea, iar acum Ionuţ Octavian mai are puţin şi împlineşte doi ani în octombrie. La început, tăticul nu a fost prea entuziasmat, din pricina vârstei, i se părea că era mai potrivit să devină bunic decât părinte, dar acum îl consideră bunul lui cel mai de preţ, alături de ceilalţi copii ai săi. Astăzi, Ionuţ este iubit de toată familia şi acesta este cel mai important lucru.
În timpul sarcinii, m-am simţit precum Tarzan în junglă, venindu-mi să mă bat tot timpul cu pumnii-n piept şi să strig ”Ia uitaţi-vă ce am eu aici!”. A fost, în mare, o sarcină fără probleme şi am trecut prin toate etapele cu nerăbdare. A fost minunat când a mişcat prima oară, pur şi simplu m-a trezit din somn. Mai târziu, era tot o zdroabă când mă aşezam în aşa fel încât să fie între mine şi tati, iar acum preferatul lui dintre noi este tati deoarece nu poate să-i refuze nimic, mie rămânându-mi partea cu educaţia. Îmi spune: „Eu plec de acasă când îl cerţi sau îl pedepseşti”. Cred că o să-l încânte călătoriile, deoarece când aveam şapte luni de sarcină, am fost în vacanţă, vizitând diverse locuri şi petrecând o bună parte din timp la mare. În ceea ce priveşte moda, am avut tot felul de haine, pantaloni cu burtică, tricouri, rochiţe pe care le-am primit de la fiica surorii mele care are o fetiţă mai mare cu un an decât Ionuţ. Dar să nu înţelegeţi că am ţinut-o doar într-o distracţie – în toată această perioadă am muncit. Lucrând în învăţământ am avut multe de făcut, am susţinut chiar şi examene, am fost foarte activă. Ca dovadă, cel mic nu stă locului o clipă.
Concluzia este că de când îl am pe Ionuţ, am simţit că am renăscut, că viaţa mi-a oferit o nouă şansă şi un nou scop. Mi-am dat seama că sunt capabilă de sentimente profunde pentru cei din jur şi că am multe de oferit. Doresc şi altor femei să treacă prin ce am trecut eu şi să nu ezite să-şi ofere un astfel de cadou pentru că face minuni.
Lenuţa Rugina
profesor lb. română şi mândră mămică a lui Iuliu şi Ionuţ