Metoda Aviva – gimnastică pentru controlul fertilităţii

Publicat in 01/10/2013

Multe cupluri tinere se luptă în zilele noastre cu timpul care trece şi refuză să aducă cu el darul cel mai preţios – un copil. Ca urmare, au apărut şi metodele de tratament, mai mult sau mai puţin costisitoare, mai mult sau mai puţin eficiente.

Una dintre metodele puţin costisitoare, dar foarte eficiente şi probabil una dintre cele mai uşoare, neinvazive şi plăcute, este metoda Aviva. Am discutat despre ea cu doamna Bartos Gyöngyvér, instructor Aviva în Tîrgu-Mureş, care ne-a dat câteva informaţii utile pe care dorim să le împărtăşim cu dumneavoastră.

  1. Ce este metoda Aviva şi în ce constă?

Metoda Aviva, denumită astfel după Aviva Steiner – cea care a descoperit şi a dezvoltat această metodă, constă într-o serie de exerciţii fizice combinate cu mişcări de dans care asigură femeilor controlul asupra ciclului menstrual lunar. Exerciţiile sunt simple, putând fi executate de către orice femeie sănătoasă. Sensul şi importanţa metodei Aviva constă în normalizarea nivelului hormonal dereglat din diverse motive, eliminând astfel cauzele problemei şi chiar problema în sine.

  1. Cine poate beneficia de această metodă şi la ce foloseşte?

Poate fi practicată de orice femeie sănătoasă de la 18 ani până la femei care au ajuns deja la menopauză. Efectele pozitive ale gimnasticii sunt datorate contracţiei muşchilor abdominali inferiori, muşchilor perineului şi a fesierilor. În urma încordării acestor muşchi, creşte fluxul sanguin în zona abdomenului inferior. Astfel, ajung mai multe vitamine, hormoni şi alte substanţe vitale la organul ţintă. Metoda poate fi folosită cu succes în următoarele cazuri: sindrom premenstrual, menstruaţie neregulată, ciclu menstrual prea lung sau prea scurt, infertilitate, anomalii ale trompelor uterine, obezitate,incontinenţă, ameliorarea simptomelor menopauzei, depresie, stări de stres, secreţie anormală a laptelui, chisturi etc.

  1. Care este durata medie până când această metodă începe să dea rezultate?

Pentru asta nu există o reţetă, fiecare om diferă, fiecare vine cu diferite probleme. Rezultatele  pot apărea  la numai  5 săptămâni de la începerea gimnasticii, dar la fel de bine se pot vedea doar după  6 luni. Asta depinde de problemele persoanelor, starea lor de sănătate generală, consecvenţa cu care practică gimnastica Aviva etc.

  1. Cum se desfăşoară cursurile?

Cursurile încep cu o şedinţă de pregătire care ţine aproximativ 2 ore, după  care clienţii pot începe antrenamentul de întreţinere, care se face de două ori pe săptămână. La exerciţii se poartă haine lejere, trening şi şosete groase.

  1. Vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră.

Mă  numesc Bartos Gyongyver, de profesie sunt profesor de educaţie fizică  şi sport şi antrenor personal. Acum câţiva ani, am avut o problemă personală de sănătate şi, căutând un mod de  ieşire din problema mea, am avut norocul să întâlnesc şi să învăţ Metoda Aviva, cu ajutorul căreia problema mea s-a vindecat în 5 luni de gimnastică regulată.  Aşa am devenit al şaptelea instructor Aviva în România. Ţin cursuri în Tîrgu-Mureş şi, la cerere, în alte oraşe din judeţul Mureş. Mă declar o femeie norocoasă fiindcă sunt sănătoasă şi iubesc enorm ceea ce fac! Munca mea e în acelaşi timp şi hobby-ul meu!

Află mai multe pe www.avivamethod.ro