Mutismul
Publicat in 16/09/2013“Mutismul” este absenţa limbajului, după o perioadă în care copilul vorbea normal, diferită de “muţenia” în care copilul nu a vorbit niciodată, deşi are auz , organe fonatoare şi o dezvoltare intelectuală normale. În ambele cazuri, această tulburare de comunicare este în raport cu un dezechilibru psihologic. Se observă de exemplu la copiii psihotici, în special la autişti. Activitatea lor şcolară este adesea perturbată. Este necesară o îngrijire psihologică deosebită, putând fi propuse şi psihoterapii familiale sau individuale.
Absenţa folosirii persoanei întâi, după vârsta de 3 ani, semnifică o tulburare de identitate: copilul spune “el” /”ea” sau propriul nume, în loc de “eu”. Este indicată psihoterapia, în cazul în care această tulburare persistă.
Absenţa folosirii cuvintelor la vârsta de 2 ani, absenţa asociaţiilor de cuvinte la 3 ani, sau absenţa unui progres, după apariţia folosirii cuvintelor la o vârstă convenabilă, necesită un examen adesea urmat de reeducare ortofonică (terapie logopedică). Aceasta din urmă durează câte o jumătate de oră, în una până la trei şedinţe pe săptămână.
Cazul de “bilingvism” în care copilul nu vorbeşte aceeaşi limbă acasă şi în exterior sau părinţii vorbesc limbi diferite, de exemplu română – maghiară, antrenează de asemenea o întârziere a limbajului.
Copilul “bilingv” nu poate creşte într-o limbă maternă , căci aude de la bun început două. Astfel de copii învaţă să vorbească ceva mai tîrziu, amestecă mai întâi cuvintele din cele două limbi şi învaţă surprinzător de repede să se exprime în ambele. Mai târziu, ei sunt invidiaţi pentru suveranitatea cunoştinţelor lor lingvistice, deoarece de multe ori reuşesc să înveţe cu mare uşurinţă şi alte limbi.
Activitatea de la grădiniţă permite o ameliorare. Dacă aceasta nu se constată, de la vârsta de 4 ani trebuie începută reeducarea vorbirii (terapia logopedică), indispensabilă înainte de a începe să citească.
Dacă cei din jur nu acţionează, întârzierea apariţiei limbajului riscă să persiste. În schimb, dacă reacţionează exagerat, cerând mereu copilului, acesta se va bloca şi va limita numărul cuvintelor.
Reeducarea trebuie făcută de specialişti, respectiv de logopezi.
Asimilarea tardivă a limbajului, un vocabular restrâns, persistenţa greşelilor şi folosirea limbajului pentru a exprima numai lucruri utilitare din viaţa cotidiană, nu şi sentimente sau emoţii, este un handicap. Copiii din mediile defavorizate, care au tulburări de limbaj, au la sfârşitul şcolii primare doi ani de întârziere comparativ cu ceilalti.
Este foarte important să se intervină la timp în reeducarea vorbirii, deoarece limbajul influenţează foarte mult dezvoltarea gândirii copilului şi a tuturor funcţiilor cognitive.
Voichiţa Şoldan
Psiholog/ Logoped