
Nu-ți uita zâmbetul acasă!
Publicat in 05/11/2014”Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.” Câtă dreptate avea regretatul Gabriel Garcia Marquez! Căci ce poate fi mai frumos și mai omenesc decât un zâmbet cald și sincer izvorât din adâncul sufletului? Să nu-ndrăznești să-ți uiți sufletul acasă, auzi?! Împodobește-te cu el, zi de zi, ceas de ceas. Oferă-l fără să aștepți ceva în schimb. A oferi zâmbete este poate cea mai sinceră terapie din câte există, alături de terapia prin iubire și de cea prin… râs.
”Da, mi-aș dori și eu să zâmbesc mai mult.” mi-a mărturisit deunăzi o cunoștință. ”Păi ce te împiedică să o faci?” am întrebat-o nedumerită. ”Ar fi un zâmbet cam incomplet și… neîngrijit.” îmi mărturisi cu jenă în glas, în timp ce schiță un semi-zâmbet în colțul gurii. Așadar, făcea parte din acea categorie de persoane care nu prea s-a preocupat de îngrijirea zâmbetului și a lăsat anii să-l împovăreze cu-acel galben bolnăvicios și, pe ici-colo, cu lipsuri care, la prima vedere, par de neînlocuit.
Buuuun, să nu ne panicăm, căci soluții există pentru orice neajuns. În primul rând, se impune vizita la medicul stomatolog, singurul în măsură să evalueze starea de sănătate a danturii noastre și, implicit, a zâmbetului! În al doilea rând, să alegem drept aliat o pastă de dinți excelentă.
Să nu uităm să zâmbim!
Recâștigă-ți zâmbetul cu Winsmile!
Există pe piață o multitudine de paste de dinți cu fluor, cu calciu, cu mușețel, cu echinaceea, cu aloe, cu alte plante binefăcătoare. Dar de anioni nu spune nimeni nimic… Așa că am onoarea și plăcerea să vă aduc în prim plan o pastă de dinți minunată și anume Winsmile de la Winalite, o pastă de dinți cu sare minerală anionică realizată prin mijloace tehnologice moderne care integrează mineralele paleozoice cu nanotehnologia. Mai simplu zis, o îmbinare perfectă și sănătoasă a vechiului cu tehnologia de ultimă generație. Când te speli pe dinți, temperatura din interiorul cavității bucale și fricțiunea determină pasta de dinți să primească energie, rezultând în absorbția apei, dizolvarea pastei și generarea de anioni. Anionii vor absorbi colonia anaerobă din cavitatea bucală și vor preveni supraviețuirea și reproducerea acesteia, reducând astfel formarea plăcii dentare şi ajutând la menţinerea sănătăţii gingivale. Sărurile minerale pot oferi elemente de bază naturale, realizând efecte precum curăţarea dinţilor, întărirea lor, inhibarea bacteriilor, eliminarea mirosului neplăcut al respiraţiei etc.
Cum acționează pasta de dinți Winsmile?
Anionii din compoziţia pastei Winsmile vor elimina efectiv bacteriile de pe suprafaţa smalţului dentar şi vor forma un strat protector prevenind eroziunea dentară datorată bacteriilor. Sărurile minerale vor menţine la cote ridicate sănătatea gingivală, vor oferi o varietate de elemente esenţiale naturale şi vor susţine înmulţirea organismelor probiotice în cavitatea bucală, menţinând astfel sănătatea orală.
Cu siguranță ai făcut ochii maaaari atunci când ai citit că pasta de dinți Winsmile are în compoziție săruri minerale paleozoice. Hai să vedem ce este cu această componentă! Sarea minerală paleozoică a evoluat din apa de mare care s-a cristalizat acum 300 de milioane de ani, şi este produsă în special în Tibet şi Qingai, China. Având drept ingredient principal clorura de sodiu, sarea minerală paleozoică conţine numeroase substanţe neutre în corpul uman, incluzând iodul, potasiul, calciul, magneziul, fier şi alte numeroase elemente benefice corpului uman. De asemenea, are capacitatea de a regla metabolismul corpului uman.
Iată trei mari eficienţe ale sărurilor minerale paleozoice:
- Eliberează anioni benefici corpului uman
- Radiază în spectrul infra-roşu cu aceeaşi frecvenţă ca şi corpul uman
- Oferă numeroase elemente benefice corpului uman, incluzând iodul, potasiul, calciu, magneziul, fierul etc.
Pasta de dinți Winsmile adoptă nobila şi rara sare minerală paleozoică drept materie primă şi o combină cu esenţa istorică pentru a face descoperiri importante pentru sănătatea noastră orală.
Beneficiile utilizării Winsmile
Anionii formează o peliculă fină pe suprafaţa dinţilor, prevenind apariţia eroziunii bacteriene pentru fiecare dinte, astfel contribuind efectiv la prevenirea apariţiei paradontozei, gingivitei, şi a altor afecţiuni ale cavităţii bucale. Anionii acționează în cavitatea bucală pentru a proteja dinţii pentru o perioadă îndelungată, contribuind astfel la protejarea eficace a dinților şi la întărirea lor. Vitamina B2 va elimina total inflamarea gurii, buzelor şi a limbii şi va stimula metabolismul zonei gingivale, protejând astfel sănătatea cavităţii bucale. Fricţiunea siliciului hidrat din factorul de albire cu silicon hidratat poate şterge murdăria de pe dinţi şi îi poate albi cu atenţie, în urma unei acţiuni blânde care nu dăunează smalţului.
Așadar, e de la sine înțeles că pentru a avea un zâmbet pe care-l putem folosi fără nicio jenă, în orice-mprejurare, trebuie să apelăm la ajutorul pe care Winsmile poate să ni-l ofere. Să nu uităm că ”un zâmbet sincer atinge în noi ceva esențial: sensibilitatea noastră legată de bunătate“ (Dalai Lama).
Semnat: O femeie cu un zâmbet frumos şi sănătos
Tags: cosmetice naturale, pasta de dinti naturala, pasta de dinti winsmile