Prima pagină / Părinţi informaţi / Stil de viaţă / Parenting de gen neutru: cum să evităm discriminarea între copii în funcţie de sex

Parenting de gen neutru: cum să evităm discriminarea între copii în funcţie de sex

Publicat in 11/02/2014

De când sunt în burtica mamei, bebeluşii sunt „discriminaţi” în funcţie de sex: camera băieţelului e în nuanţe de albastru, cea a fetiţei – roz; uneori, chiar şi să vrem să schimbăm ceva, nu prea găsim sprijin, pentru că majoritatea articolelor pentru bebeluşi, fie ele haine, cărucioare sau jucării,  sunt cam … cu dedicaţie. Diferenţierea aceasta continuă şi după naştere:  „A spart vaza, neastâmpăratul ăla de fiu-tău” sau „Vaaai, ce cuminte e! E normal, doar e fetiţă!”.

Există voci în rândul speakerilor ce promovează atitudinea calmă, pozitivă în creşterea şi educarea copiilor, care îndeamnă părinţii să conştientizeze atitudinea diferită pe care o au faţă de fete şi faţă de băieţi, şi să încerce să nu facă diferenţieri între ei pe bază de sex, mai ales în anii copilăriei. În SUA, a apărut astfel conceptul de Gender Neutral Parenting, ce se poate traduce în Parenting de Gen Neutru.

Asta nu înseamnă să îi îmbrăcăm pe toţi la fel sau să le dăm la toţi aceleaşi jucării, ci e o abordare bazată pe respectul acordat identităţii proprii a fiecărui copil şi libertatea acordată acestuia de a explora lumea, fără a-i îngrădi opţiunile şi a-l încadra în limitele dintre sexul slab şi sexul tare.

De exemplu, vorbele din bătrâni spun că fetele sunt axate mai mult pe latura socială, iar băieţii pe cea fizică. Dar studiile nu confirmă această ipoteză.

Într-un experiment condus de Universitatea din New York, mamele au fost rugate să prevadă cum cred ele că se vor descurca bebeluşii lor de 11 luni la urcarea unei pante; răspunsurile lor au fost notate şi comparate apoi cu performanţa efectivă a bebeluşilor. Rezultatele au arătat că atât fetiţele, cât şi băieţeii, au fost capabili să urce pante cu grad egal de înclinaţie. Părerile mamelor lor, în schimb, au fost diferite: în cazul băieţilor, predicţiile au fost corecte în procent de 90 %, pe când în cazul fetelor, mamele au subestimat capacitatea lor de a urca panta în procent de 60 %.

Acest rezultat demonstrează că presupunerea că băieţii sunt mai abili la mişcare fizică determină părinţii să încurajeze angrenarea acestora în activităţi sportive, menajând în acelaşi timp fetele. Băieţii vor participa astfel la cursuri de fotbal, karate, baschet etc, în timp ce fetele vor fi înscrise la desen, canto, şi eventual balet sau dans.

Rezultatul?

Băieţii vor dezvolta într-adevăr aptitudini fizice mai bune decât fetele, dar nu din cauza a ceva înnăscut sau biologic, ci din cauza proiecţiilor pe care le-au făcut păriniţii asupra lor, a aşteptărilor pe care le-au avut părinţii de la ei.

Referitor la latura socială mai dezvoltată a fetelor faţă de băieţi, s-a demonstrat printr-un studiu că părinţii ignoră mai mult timp plânsul unui bebeluş băiat decât cel al unui bebeluş fetiţă; totodată, băieţeii primesc mai des şi mai mult „ŞŞŞŞŞŞŞ”  ca răspuns la plânsetele lor, decât fetiţele. Probabil acest lucru se datorează concepţiei încetăţenite că băieţii nu plâng, iar fetele sunt mai sensibile şi li se acceptă mai multe …smiorcăieli.

Un alt studiu interesant publicat de Institutul Naţional de Sănătate al SUA a relevat faptul că mamele au tendinţa de a ignora expresiile faciale de durere ale fiilor lor şi pe cele de mânie ale fiicelor lor. Acest lucru se traduce în ideile preconcepute inconştiente cum că băieţii trebuie să fie tari şi puternici, iar fetele dulci, amabile şi binevoitoare.

Nu e de mirare aşadar că fetele, simţindu-se mai înţelese şi acceptate, devin mai sociale, pe când băieţii, cărora nu li se permit atâtea manifestări emoţionale, devin mai reticenţi când vine vorba de sentimente şi trăiri sufleteşti.

Pentru a echilibra într-o anumită măsură această diferenţiere pe care o facem, de cele mai multe ori inconştient, iată 5 lucruri la care să fim atenţi şi pe care să le aplicăm:

• Să ne gândim de două ori înainte de a spune fetiţelor „Ai grijă! E prea greu pentru tine!”

Înghit în sec părinţii când îşi văd copiii că se caţără pe cine-ştie-ce şi tentaţia de a-i da jos sau de a striga „Ai grijă că o să cazi!” e cu atât mai mare dacă copilul e fetiţă. Dar copiii, în general, câştigă şi se dezvoltă prin încrederea noastră în ei. Să fim atenţi să acordăm aceeaşi încredere băieţilor, cât şi fetelor.

• Să încurajăm fetiţele să practice un sport

E şi baletul /dansul mişcare fizică, dar, pe lângă el,  fetele îşi pot dezvolta abilităţile fizice prin jocul cu mingea, de exemplu. Fuga după minge, prinderea ei, aruncarea la o ţintă contribuie indubitabil la o mai bună coordonare fizică şi la creşterea încrederii în sine şi în propriul corp.

• Să ne gândim de două ori înainte de a minimiza lacrimile sau suferinţa băieţilor

Chiar dacă conştient nu suntem de acord cu „băieţii nu plâng niciodată”, inconştient putem să acţionăm exact după acest principiu, în încercarea de-i face mai puternici.

Când îşi julesc genunchii, să nu insistăm pe „Hai, lasă plânsul, doar eşti băiat mare”, ci mai degrabă să empatizăm şi să acceptăm sentimentele lui: „Of, cred că te doare! Eşti în regulă?”

• Să petrecem cel puţin 20 de minute pe zi cu bebeluşul băieţel, interacţionând pozitiv

Deoarece bebeluşii băieţi sunt în general mai agitaţi, petrecem cel mai mult timp pe zi încercând să-i determinăm să stea locului, spre deosebire de interacţiunea cu fetiţele, cu care stabilim mai uşor contactul vizual, le zâmbim mai mult, le arătăm mai multe expresii faciale.

Aşadar, să ne stabilim intenţionat un timp, poate înainte de băiţă sau de somn, în care interacţiunea principală cu băieţeii să se petreacă în principal faţă în faţă şi ochi în ochi.

• Să permitem manifestările de furie ale fetiţelor şi băieţeilor.

Asta nu înseamnă să îi lăsăm să spargă tot când sunt nervoşi, dar furia e un sentiment normal, care adesea e interzis să fie simţit sau exprimat. Controlul eficient al furiei e o aptitudine esenţială pentru adulţi, iar învăţarea lui se face în copilărie.

Atitudinea părintelui în astfel de situaţii ar trebui să valideze furia – „Pari furios” – şi să îi acorde o valenţă pozitivă, limitând în acelaşi timp manifestările violente : „Nu lovim când suntem furioşi, dar hai să încercăm să alergăm pe loc” (pentru a consuma energia negativă adunată în corp).

Aceste lucruri sunt utile în anii copilăriei, pentru a permite dezvoltarea echilibrată a fetiţelor şi băieţeilor. Sunt totuşi diferenţe biologice, descrise într-un mod amuzant şi pe înţelesul tuturor de autorul american Allan Pease, în cărţile sale „De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile se uită în oglindă”, „El e cu minciuna, ea vorbeşte-ntr-una”, „De ce bărbaţii sunt neglijenţi, iar femeile, mereu prevăzătoare” etc. Aceste diferenţe fac să fie necesare abordări diferite ale aceloraşi probleme, în educaţia fetelor şi cea a băieţilor. De exemplu, momentul în care au luat o notă proastă la un test pune la încercare aptitudinile părinţilor de soluţionare a respectivei probleme, căci nu există o abordare general valabilă, cu fetele trebuie discutat într-un fel, iar cu băieţii în alt fel.

Larisa Pop

Redactor Info Kids