Pedepsirea copilului şi 5 întrebări care să o preceadă

Publicat in 10/11/2013

Pedepsirea copilului – o temă de dezbateri care pot dura la nesfârşit fără să se poată trage o concluzie universal valabilă şi aplicabilă. Unii aplică pedepsele fizice, mergând pe principiul vorbei din bătrâni „Bătaia-i ruptă din Rai”. Alţii consideră brutală acea abordare şi preferă ceva ce să se adreseze psihicului copilului – ca de exemplu statul la colţ sau izolarea în camera lui pentru câteva minute. Alţii joacă la intimidare, ameninţând copilul cu privarea de anumite lucruri, fie ele materiale sau nu – „Dacă nu îţi faci temele, nu mai ai voie la televizor / nu îţi mai cumpăr jucării / nu mai vorbesc cu tine”.

Când şi cum pedepsim copilul e o alegere personală, ce ţine de mai mulţi factori, precum caracterul, educaţia, starea din acel moment a părintelui, fapta şi atitudinea copilului, anturajul şi contextul în care se întâmplă comportamentul inadecvat etc.

Dar înainte de a răbufni ca un vulcan şi a pedepsi copilul, psihologii ne îndeamnă să tragem aer în piept pentru câteva secunde şi să ne punem câteva întrebări, pentru a ne asigura că acea pedeapsă e îndreptăţită şi se poate aplica fără să lezeze în vreun fel caracterul copilului şi relaţia dintre acesta şi părinte. Iată aceste întrebări:

Am făcut cunoscute copilului regulile casei, într-o manieră adecvată vârstei şi intelectului lui? Sunt aceste reguli rezonabile şi corecte? Respectă ele atât nevoile mele – ca părinte – , cât şi ale copilului?

Oamenii sunt prin natură fiinţe sociale – avem nevoie unii de alţii pentru a trăi. Dar datorită faptului că nu suntem la fel, e nevoie de anumite reguli pentru o bună funcţionare a vieţii cotidiene. Societatea ne impune regulile ei – unele scrise, altele nu; unele ne convin, altele ne sunt indiferente, altele nu ne sunt pe plac, dar suntem mai mult sau mai puţin nevoiţi să le acceptăm şi urmăm. În cadrul familiei, aceste reguli trebuie să ţină cont de personalitatea şi nevoile fiecărui membru pentru a putea fi eficiente, căci în caz contrar, e doar o chestiune de timp până când vor fi încălcate. Aşadar, pentru a putea pretinde unui copil să se alinieze unui set de reguli, trebuie ca acestea să îi fie prezentate, să îi fie explicate motivele pentru care am ales aceste reguli, discutate cu el pentru a ne asigura că sunt înţelese şi acceptate. E dovedit faptul că copiii sunt mult mai deschişi să adopte un anumit comportament dacă înţeleg de ce e necesar să fie aşa şi care sunt urmările comportamentului opus.

Comportamentul justifică pedeapsa?

Copiii fac greşeli. E normal să fie aşa. Greşelile fac parte din procesul de învăţare şi evoluare. Ar fi lipsit de înţelepciune din partea noastră să pedepsim copilul de fiecare dată când greşeşte ceva. Aici intervine bunul simţ care ne ajută să discernem care acţiuni trebuie pedepsite şi care nu – să facem diferenţa între un obiect scăpat pe jos care face un zgomot mare şi aruncatul intenţionat al capacelor de oală pe gresia din bucătărie în ciuda câtorva avertismente anterioare. Specialiştii ne atrag atenţia că dacă pedepsim un copil pentru fiecare fapt reprobabil, pedeapsa va ajunge să nu mai însemne nimic pentru copil – îşi va pierde aşadar efectul. Copiii trebuie să înţeleagă că acţiunile lor au consecinţe, dar şi că iertarea e o virtute a celor puternici şi înţelepţi.

Este pedeapsa adecvată?

Vorba românului „nici prea-prea, nici foarte-foarte” se aplică foarte bine în acest caz. Moderaţia este aşadar cuvântul cheie. Adică nici o pedeapsă foarte dură pentru un lucru minor, dar nici o pedeapsă egală cu trecutul cu vederea pentru o faptă (repetată sau nu) care deranjează foarte tare sau care cauzează pagube sau chiar răni. Pedeapsa nejustificată poate duce la resentimente, iar repetată pe termen lung chiar la ură. De asemenea, trebuie ţinut cont că nu toţi copiii răspund la fel la aceeaşi pedeapsă: „Uite ce mizerie ai făcut aici. Ar trebui să-ţi fie ruşine. Treci în camera ta şi gândeşte-te la ce ai făcut” poate să îl facă pe un copil să se simtă vinovat şi ruşinat, pe când altuia poate să îi fie indiferent, ba mai mult, să se bucure că are astfel timp să se joace cu maşinuţa sau că a scăpat de adunat mizeria.

Sunt îndeajuns de calm(ă) pentru a vedea situaţia clar şi real?

Cel mai rău lucru pe care poate să îl facă un părinte, sau oricine de fapt, e să acţioneze la nervi. Tensiunea momentului face spiritele să se încingă, opreşte minţile din a judeca raţional şi ne poate determina să facem sau să spunem lucruri pe care să le regretăm ulterior şi, mai rău, care să îl rănească şi să îl marcheze pe copil fizic şi/sau emoţional. Când copilul face ceva ce ne deranjează şi ne ridică emoţionalul la cota de avarie, cel mai bine – spun specialiştii – e să ne abţinem de la orice reacţie, chiar să ne îndepărtăm de acea situaţie dacă este posibil, pentru a avea timp să ne liniştim şi să judecăm lucrurile „la rece”. O faptă care pare dezastruoasă într-un moment de nervi ar putea să nu mai pară atât de catastrofală în secunda următoare, şi ca atare se poate schimba şi pedeapsa: cana de cafea vărsată peste nişte documente importante poate părea sfârşitul lumii la prima vedere, dar după câteva momente s-ar putea să ne dăm seama că poate ele pot fi reprintate sau retransmise, deci copilul vinovat nu trebuie chiar decăzut din drepturi J.

Ce putem învăţa, eu şi copilul, din această experienţă?

Când copilul se poartă inadecvat, părintele are ocazia să îl înveţe lucruri importante despre bine şi rău, corect şi greşit, regrete, iertare. Totodată, trainerii în educaţia copilului spun că orice comportament inadecvat are la baza o nevoie neîmplinită; găsind acea nevoie neîmplinită a copilului, putem învăţa mai multe despre el şi felul lui de a fi şi, împlinindu-i-o, îmbunătăţim relaţia dintre noi. Ar fi păcat să ratăm astfel de ocazii bogate în lecţii de viaţă blocându-ne în cât şi cum să pedepsim ca să arătăm cine e şeful.