
Ponturi pentru citit poveşti bebeluşului
Publicat in 03/10/2013Pentru mine treaba aceasta cu cititul a fost o dilema încă de la început. Nu eram lămurită în mai multe privinţe : de la ce vârstă să îi citesc? cât să îi citesc ca să nu îl obosesc? când e cel mai bun moment pentru citit? Şi alte astfel de întrebări. Aşa că atunci când am dat peste un articol pe această temă răsfoind sursele de informaţii, mi s-a părut simpatic şi util, aşa că vă spun şi dumneavoastră câteva ponturi pe care le-am citit.
- aşezaţi-vă comfortabil – locul preferat al bebeluşului sunt, bineînţeles, braţele părintelui, aşa că cititul poate fi un motiv perfect pentru încă o ocazie de a vă cuibări împreună.
- redaţi acţiunea prin ton şi mimică – pentru a atrage şi menţine interesul bebeluşului, folosiţi gesturi largi şi mimică expresivă a feţei, acordaţi tonul vocii cu cele petrecute în poveste şi reţineţi că onomatopeele sunt preferatele copiilor. Vâjâitul vântului, lătratul câinelui, susuratul apei sunt doar câteva din sunetele care fac povestea amuzantă şi incitantă pentru cei mici.
- priviţi pozele şi arătaţi copilului acţiunea redată în imagini – uneori poate copilaşul nu va avea răbdare să citiţi toate frazele de pe o pagină, mai ales în cazul în care pe o pagină e mult text. În aceste situaţii, lăsaţi-l pe el să conducă dansul şi să răsfoiască după bunul plac, dumneavoastră rezumaţi-vă la a povesti pe scurt ce se petrece în poze şi la a indica cu degetul personajele desenate.
- legaţi obiectele din poveste de obiectele din viaţa reală a bebeluşului şi arătaţi-i-le – de exemplu, pătuţurile mici ale piticilor Albei-ca-Zăpada de pătuţul mic al bebeluşului, căţeluşul Toto al lui Dorothy din „Vrăjitorul din Oz” de căţelul simpatic al dumneavoastră sau al cuiva cunoscut etc.
- recreaţi scene din poveste – alergaţi pe scări şi împiedicaţi-vă precum Cenuşăreasa; trageţi draperiile când povestiţi de somnul Frumoasei din Pădurea Adormită; bateţi la uşă şi cântaţi precum capra cu trei iezi; faceţi ochi mari, gura mare, urechi lungi precum lupul din Scufiţa Roşie şi orice alte idei haioase care vă mai vin.
Voi ce metode aveţi când citiţi bebeluşilor?