Gaspar si Otilia

Să înțelegem “Puterea relațiilor” în secolul perfecționalismului!

Publicat in 22/07/2015

Otilia Mantelers, expert în parenting, și Gaspar Gyorgy, psiholog clinician, susțin în tandem prima conferință din România despre “Puterea relațiilor. Călătoria de la vină către vulnerabilitate și vindecare”! Evenimentul, la care sunt așteptați 400 de părinți și specialiști din toată țara, are loc pe 10 octombrie 2015, în București.

În contextul în care perfecționismul este, în zilele noastre, foarte apreciat și orice formă de vulnerabilitate este pedepsită, criticată, judecată sau respinsă, este extrem de dificil pentru orice persoană să rămână echilibrată. Mai mult, orice semn de frică, ezitare, greșeală sau neputință este aspru sancționată de cei din jur. S-a ajuns astfel ca, la nivel mondial, 4 din 15 persoane adulte, să sufere de anxietate sau orice forma de depresie[i], în timp ce peste 760.000 de copii români, din aproximativ 3,8 milioane, au o tulburare de sănătate mintală[ii].

Conferința “Puterea relațiilor ” va demonstra că vindecarea de vină este posibilă prin traversarea procesului de vulnerabilitate. “Filosofia noastră este aceea de a porni de la propria persoană atunci când ne este greu și a descoperi rănile care s-au activat în noi înșine. Această perspectivă este valabilă și dacă apar probleme în relația de cuplu sau relația parentală. Este timpul să îndrăznim să fim vulnerabili să ne acceptăm limitările, durerea, traumele, momentele de imaturitate și să alegem să ne cultivăm lumea interioară prin tehnicile vindecării sufletești“, spune Gaspar Gyorgy, președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Acest proces de vindecare  propus de cei doi vorbitori ai conferinței pornește de la reflectarea asupra trecutului fiecăruia dintre noi, pentru a scoate la suprafață durerile nespunse ale copilăriei. “Când suntem mici, în funcție de perspectivele care vin din partea adulților responsabili din jurul nostru, învățăm ce este acceptabil și ce este de ascuns. Ajungem astfel să avem un <sine fals>,  să fim ceea ce vor ceilalți să fim,  fără să îndrăznim să ne asumăm ceea ce suntem sau simțim cu adevărat. Iar pentru a depăși aceste limitari psihologice avem nevoie să le înțelegem de unde vin și cum ne-au afectat. Acesta este demersul prin care începem să ne cultivăm prețuirea autentică de sine, să vedem de unde am pornit și unde am ajuns”, completează Mantelers,  Pareting by Connection Instructor, trainer de Playful Parenting, psiholog în formare și specialist în joaca terapeutică cu copiii de la 0 la 10 ani.

 

Conferința durează 4 ore si este structurată în două părți. Toate detaliile se găsesc pe http://paginadepsihologie.ro/.

Otilia Mantelers și Gaspar Gyorgy sunt curatorii conferințelor internaționale susținute în România de specialiști renumiți la nivel mondial: Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt, dr. Daniel Siegel și Michael Thompson. Până acum, peste 2.500 de părinți români și peste 1.000 de experți au beneficiat, prin participări la conferințe și cursuri de parenting, de expertiza celor doi.

Otilia Mantelers este considerată una dintre cele mai apreciate experte naționale în parenting și sănătate relațională. Specializată în tehnici de lucru focusate pe joc și conectare emoțională, Otilia a reșit să readucă echilibrul în multe familii din România, iar conferințele sale au devenit o sursă de inspirație pentru numeroși specialiști în educație, psihologie și psihoterapie. Soție și mamă implicată, reușește să îmbine într-o manieră excelentă echilibrul dintre viața de familie și cariera profesională, iar cei trei copii îi sunt o sursă inepuizabilă de creativitate și reinventare personală“, spune Gaspar Gyorgy despre Otilia Mantelers.

 

“Gaspar Gyorgy, fondatorul și președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, este apreciat drept unul din cei mai de renume psihologi și psihoterapeuti de familie din România, care pornește noi trenduri în sănătatea relațională la noi în țară.  Munca lui vindecatoare cu persoanele și familiile pe care le-a călăuzit în procesul terapeutic, studiile sale neîncetate în domeniul relațiilor interpersonale, conferințele cu specialiști internaționali pe care le-a organizat, l-au făcut să fie specialistul de referință în domeniul psihologiei în România. Gaspar este unul din cei mai ardenți promotori ai mindfulness-ului relațional, al terapiei IMAGO de familie și crede cu tărie în puterea relațiilor interumane de a vindeca ființa umană și de a crea o lume mai bună“, răspunde, în oglindă, Otilia Mantelers.

 

Vă invităm să construim împreună sănătatea relațională în România!

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați:

Simona Ghenea, Communication and PR Consultant

simona@paginadepsihologie.ro / 0733.904.678


 

[i]Global Health Estimates 2014“, Organizația Mondială a Sănătății: http://www.euro.who.int/en/health-topics/noncommunicable-diseases/mental-health/data-and-statistics

[ii] Estimări furnizate de Organizația Salvați Copiii România: http://salvaticopiii.ro/upload/p00010010_ProiectServiciiIntegrate.pdf

infografic

 

 

Tags: , , ,