Prima pagină / Părinţi informaţi / Psihologie / Să ne învățăm copilul să aibă încredere în el

Să ne învățăm copilul să aibă încredere în el

Publicat in 02/04/2014

 “Încrederea în forțele proprii e

cheia succesului în viață.”

Una dintre investițiile cele mai mari pe care o putem  face când este vorba despre copilul nostru este aceea de a-l învăța să aibă încredere în el. Persoanele care au încredere în ele se percep ca fiind mai competente și valoroase, sunt mai independente, se adaptează mai bine în diferite situaţii, au o toleranţă crescută la stres, sunt mai abile, ştiu să primească un compliment sau un feedback negativ, îşi asumă responsabilităţi mai uşor. Nu întâmplător se spune că încrederea în forţele proprii este cheia succesului în viaţă.

Știați că imaginea pe care şi-o formează copilul despre propria persoană se dezvoltă în primii ani de viață? Ea depinde de experiențele de viață și de mesajele primite de la cei din  jur (părinți, bunici, bone).

Dar cum să ne creştem copilul astfel încât să aibă încredere în el şi să se perceapă într-o lumină pozitivă? 

Recompensează-l ori de câte ori ai ocazia, când are un comportament adecvat, când reuşeşte să facă un lucru deosebit. Dă-i de înţeles că ai observat, că apreciezi ce a făcut şi te bucuri pentru el. Atenţia acordată copilului şi timpul petrecut alături de el sunt cele mai eficiente recompense. Uneori un zâmbet sau o laudă sunt suficiente: „Ce turn frumos ai construit!”,  „Ce frumos te joci!”, „Îmi place cum ţi-ai aranjat lucrurile în cameră”. Atunci când copilul are performanţe deosebite sau reuşeşte să facă ce şi-a propus, poţi să recurgi la o recompensă mai  valoroasă. Asta nu înseamnă să-l răsfeţi cu multe cadouri! Important e să simtă că a meritat recompensa respectivă.

Nu fi zgârcit când e vorba de laude. Laudă-l ori de câte ori merită.  Scopul laudei, ca şi în cazul recompensei, este de a-i transmite copilului că apreciem modul în care s-a comportat şi de a-l încuraja să aibă reacţii similare şi în alte situaţii. Lauda ar trebui să fie cât se poate de specifică, centrată pe comportament („Mi-a plăcut cum ai vorbit la telefon”, „M-am bucurat când am văzut ce frumos te joci cu Ionuţ”) pentru ca el să înţeleagă ce anume a făcut bine. 

Dă-i responsabilităţi de mic. Creează-i oportunităţi prin care să devină responsabil, implicându-l în  sarcini casnice. Astfel, se va simţi util, va dobândi anumite abilităţi, devenind mai independent şi descurcăreţ în diferite situaţii. Încurajează-l să aibă grijă de florile din casă, să-şi pregătească singur bagajul atunci când plecaţi pentru câteva zile, să-şi pregătească singur micul dejun sau să se ocupe de anumite cumpărături (nu doar să fie trimis la cumpărături, ci să poată anticipa când e nevoie să meargă la cumpărături, ce să ia şi în ce cantităţi). 

Învaţă-l să fie independent.  Mulţi părinţi au impresia că dacă fac totul pentru copiii lor, îi protejează şi îi ajută, scutindu-i de anumite griji. De fapt, se întâmplă chiar contrariul: odată ieşiţi din mediul familial protector şi septic, nu au abilităţile necesare, nu pot să facă faţă dificultăţilor şi problemelor inevitabile. Din păcate, această „hiperprotecţie bolnavă” este

foarte des întâlnită. E trist să vezi că un copil de 4-5 ani este îmbrăcat şi încălţat de către părinţi,  sau că unui adolescent i se aduce mâncarea la pat şi că nu a fost pus niciodată în situaţia de a-şi face curat printre lucruri sau în cameră. Gândiţi-vă, pentru un moment,  cât de greu o să le fie când vor fi nevoiţi să se descurce singuri. 

Dă-i şansa să decidă şi să-şi exprime părerea. Un copil se simte important atunci când îi cerem părerea, când îl împlicăm în luarea deciziilor familiei. Ne arată cu tot corpul lui cât este de încântat şi bucuros că îl tratăm ca pe un adult. Uneori, e nevoie doar să creăm iluzia că au şi ei un rol şi că pot alege („Vrei să mergem la pădure sau în parc?”, „Vrei să cumpărăm o minge sau un puzzle?”, „Care perdea îţi place cel mai mult? Cea roz sau cea albastră?”). În ambele situaţii, sunt doar două posibilităţi, amândouă alese de noi şi care ne convin. A crea situaţii, adecvate vârstei, bineînţeles, în care el poate sa aleagă, înseamnă a-l învăţa să compare cele două variante, a-i permite să facă greşeli şi să înveţe din ele, într-un mediu oarecum controlat de noi. Astfel, îl pregătim treptat pentru adevăratele decizii pe care urmează să le ia. 

Fii preocupat de interesele lui.  Îndată ce ai remarcat că este interesat de anumite domenii sau că are anumite aptitudini mai speciale, încurajeză-l să exploreze domeniul respectiv şi să afle mai multe despre el. De exemplu, dacă fetiţa ta de 5 ani este pasionată de muzică sau dans, poţi să o înscrii la un cerc  şi să încurajezi orice progres pe care îl face. Dar nu încerca să-i impui copilului să facă ceea ce tu ai vrea să facă, doar ca să-ţi împlineşti propriile tale vise prin el! 

Tratează-l cu respect, cere-i părerea în diferite situaţii. Ai grijă să simtă că îţi pasă ce se întâmplă cu el, că te interesează ce-i place şi ce doreşte. Fii interesat şi ascultă- i poveştile,  pune-i întrebări: “Şi apoi ce s-a întâmplat?”, „Tu ce crezi?”. Așa, îi transmiţi indirect că îl iubeşti şi că el este important pentru tine.   

Petrece un timp de calitate cu copilul tău. Distraţi-vă împreună, faceţi lucruri care vă plac, ieşiţi afară, cântaţi şi dansaţi împreună. Nu contează cât timp petreci cu copilul, ci cum îl petreci. Când copilul se joacă singur în camera lui sau se uită la desene animate, iar tu eşti ocupat cu sarcinile gospodăreşti, nu înseamnă că petreceţi un timp împreună doar pentru că sunteţi împreună. Dar, dacă tu pregăteşti mâncarea şi îl implici şi pe cel mic să te ajute să speli legumele, să le tai – acela poate fi considerat timp petrecut împreună cu copilul tău. Aveţi ocazia de a fi împreună, de a povesti, de a-i forma anumite deprinderi, de a-l încuraja să te ajute, de a-l lăuda pentru că se descurcă bine. În loc să vă uitaţi cu toţii la televizor, inventaţi o activitate sau apelaţi la un joc în care să fiţi implicaţi (remi, şah, construirea unui puzle, „Nu te supăra frate!”). Este o modalitate plăcută de a vă cunoaşte mai bine, de a învăţa să cooperaţi şi să aveţi mai multă încredere unul în altul.

Întreabă-te:

• Are copilul meu încredere în el?
• Ce am făcut eu azi  pentru a-l ajuta?

Andrada Todea

Psihoterapeut

psiho.interventie@gmail.com