Alimentație
Ghimbirul (Zanzibar officinale) este o plantă tropicală cu flori violet, al cărei rizom (rădăcină), de culoare galben deschis, este utilizat frecvent pentru gătit, sau ca plantă medicinală. Gustul ei picant, pătrunzator și aromat, condimentează băuturile și mâncărurile (sărate sau dulci), în special pe cele asiatice. Rădăcina de ghimbir poate fi achiziționată din magazine fie în… citeste mai departe
Alimentație
Timpul petrecut în bucătărie, din dorința de a avea pe masă alimente cât mai hrănitoare, dar și atrăgătoare prin gust, aromă şi aspect, este cu atât mai bine folosit, cu cât cunoaștem și unele reguli ce țin de gastrotehnie. Știind ce transformări au loc în alimente în cursul preparării și influența acestora asupra stării de… citeste mai departe
Alimentație
Folosit de peste 6000 de ani, conform dovezilor arheologice, uleiul de măsline este parte esențială a regimului mediteranean. Extras din măsline verzi și folosit pentru gătit, cosmetice, săpunuri, industria farmaceutică sau drept combustibil pentru lămpi cu petrol, este consumat mai ales în țările din bazinul mediteranean: Spania, Italia, Grecia, acestea fiind cele mai mari producătoare… citeste mai departe
Alimentație
Ce evităm în sarcină? Sunt de evitat mâncărurile grase, greu digerabile şi iritante pentru tubul digestiv, ori cu conţinut mare de sare: sosuri, prăjeli, tocături, mezeluri, afumături, brânzeturi fermentate, vânat, condimente picante. Cafeaua şi ceaiul negru sau băuturile tip Coca-Cola şi Pepsi, precum şi alte surse de cofeină nu se vor consuma în exces, de… citeste mai departe
Alimentație
Ce nevoi cresc în timpul sarcinii? Microelemente. Microelementele, respectiv vitaminele şi mineralele, sunt în general necesare în cantitate uşor crescută şi suplimentate în timpul sarcinii cu diverse preparate farmaceutice, recomandate de medicul care urmăreşte sarcina, mai ales pentru că nu există certitudinea că mamele consumă suficiente vitamine din alimentaţie. Importanţă specială are vitamina B9, recomandată… citeste mai departe
Alimentație
Fiecare mămică îşi doreşte cel mai sănătos, cel mai frumos şi cel mai deştept copil. Perioada sarcinii este cea în care suntem probabil mai atente decât oricând la tot ceea ce facem şi ce mâncăm. Uneori poate apărea tendinţa de a mânca în exces, mai ales dacă este vorba de o mămică pofticioasă, alteori greţurile… citeste mai departe
Alimentație
Unii au ţinut o dietă de slăbire, alţii au ţinut postul Crăciunului, iar cei cu afecţiuni cronice ţin permanent o dietă compatibilă cu suferinţa pe care o au. De sărbători însă, pe mesele tuturor se aştern fel şi fel de bunătăţi, mai mult sau mai puţin corespunzătoare alimentaţiei sănătoase. Toate sunt gustoase şi puţină lume se mai… citeste mai departe
Alimentație
Alimentele au o compoziţie complexă şi structură diferită de cea a corpului uman. Pentru a putea fi descompuse, asimilate şi transformate, astfel încât să devină compatibile şi folosibile de către organism, sunt necesare o mulţime de procese fizice şi biochimice care au loc imediat după ingestie, până la prelucrarea lor completă, transformarea şi asimilarea lor în structurile proprii… citeste mai departe
Alimentație
Pentru a continua articolul referitor la alimentaţia copilului între 1 şi 3 ani, am alcătuit un meniu cu conţinut de carne, pentru o săptămână, nu înainte de a face unele menţiuni: Conform Asociaţiei Americane a Dieteticienilor – una dintre cele mai cunoscute autorităţi în domeniul nutriţiei – alimentaţia ovo-lacto-vegetariană nu afectează creşterea sau dezvoltarea copilului…. citeste mai departe
Alimentație
Copilul mic este cel cu vârsta cuprinsă între 1 şi 3 ani. Ideal ar fi să fie alăptat exclusiv în primele 6 luni de viaţă, după care începe diversificarea alimentaţiei şi înlocuirea treptată a meselor de lapte cu alte alimente, conform recomandărilor. Peste 3 ani, alimentaţia copilului este foarte asemănătoare cu cea a adultului, cu… citeste mai departe