Terapia Bach: o terapie pentru suflet şi trup

Publicat in 07/05/2013

Nu-i aşa că petalele şi mirosul florilor sunt liniştitoare? Pe acest principiu s-a bazat doctorul britanic Edward Bach , care, la începutul secolului trecut, a găsit o putere vindecătoare în bogăţia de culori şi parfumuri a florilor.

O terapie puţin cunoscută la noi, dar vestită în Occident datorită eficienţei ei foarte ridicate, fără efecte secundare, fără limită de vârstă a pacienţilor şi uşor de urmat – aşa se poate defini pe scurt terapia cu flori sau terapia Bach.

Remediile Bach folosesc energia vindecătoare a plantelor pentru a alina suferinţele emoţionale care, netratate, dau naştere afecţiunilor fizice. Fiecare esenţă florală corespunde unei stări sufleteşti negative, cum ar fi teama, furia, nesiguranţa, tristeţea, şi acţionează ajutând pacientul să dezvolte calitatea opusă problemei invocate, adică respectiv curajul , calmul, siguranţa, bucuria.

Esenţele florale nu „atacă” boala şi nu anihilează stările emoţionale negative, ci transmit corpului vibraţii pozitive, ajutându-l să-şi recapete sănătatea şi să se recupereze după o suferinţă.

Terapia florală poate fi folosită în sarcină, alăptare, şi de copii

Sarcina şi lăuzia sunt perioade importante în viaţa unei femei şi a partenerului ei de viaţă. Aduc multă bucurie, dar adesea vin şi cu unele emoţii negative, care influenţează fătul, respectiv noul-născut.

Fiind extrase din plante, remediile florale nu au contraindicaţii, pot fi administrate şi femeilor însărcinate sau celor care alăptează. De asemenea, au rezultate bune şi în cazul tulburărilor emoţionale ale copiilor: hiperkinetism, autism, tulburări de comportament, atacuri de panică, depresii uşoare; copiii cu ADHD vor fi mai liniştiţi şi se vor concentra mai uşor.

Remediile se administrează la indicaţia unui specialist şi tratează un spectru larg de stări emoţionale negative

Bach a descoperit 38 de remedii florale, fiecare fiind indicat într-o anumită stare emoţională. Aceste remedii sunt împărţite în grupe reprezentând cele mai importante trăiri emoţionale : singurătate, teamă, lipsă de încredere în sine, hipersensibilitate şi altruism exagerat. Mai există şi o combinaţie de cinci esenţe, denumite Rescue Remedy, destinată „situaţiilor dificile”.

Deoarece procesul de preparare este foaste strict, în lume există doar doi producători de esenţe Bach. Pentru a avea certitudinea unui tratament autentic, se recomandă apelarea la un terapeut specializat pe această terapie.

Un bun terapeut  Bach trebuie să fie în acelaşi timp un bun ascultător şi un fin psiholog, deoarece , în urma unui interviu, terapeutul decide ce esenţe florale sunt indicate pentru fiecare persoană. Aceasta va primi o sticluţă cu o combinaţie de până la şase remedii şi indicaţii privind administrarea lor. Tratamentul se face de obicei trei săptămâni, urmând ca specialistul să hotărască încetarea, prelungirea sau schimbarea lui, în funcţie de rezultate.

Terapia Bach tratează cu succes distonia neurovegetativă, depresia, atacul de panică, fobiile de toate felurile , anorexia, bulimia şi multe altele. De multe ori, pentru un efect potenţat, se combină cu tratament homeopatic.

Terapia Bach nu influenţează altă formă de tratament, se „completează” cu tratamentul homeopat şi cu psihoterapia. Nu este contraindicată persoanelor alergice şi nu există pericolul de supradozaj. Cele mai importante esenţe Bach sunt : centaurea (pentru cei ce nu pot spune NU, cu voinţă slabă), castan roşu (când grija pentru cei dragi devine teamă, pentru tratarea anxietăţii), fag (împotriva intoleranţei), ilice (ură, invidie, gelozie, suspiciune), zada (lipsa încrederii în sine, sentiment de inferioritate), muştar (deprimare accentuată fără motiv), viţa-de-vie (dominare şi inflexibilitate).

Unde se poate face terapie Bach în Târgu-Mureş : Salon de terapii alternative Kether – persoană de contact – terapeut Mihaela Szabo tel. 0740078857.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,