Work At Home Moms România – un proiect pentru mame îndrăzneţe

Publicat in 07/07/2014

Să dăm sfară-n ţară:

Pentru toate mămicile, Work At Home Moms România – un proiect îndrăzneţ care ne uneşte!

Cine suntem?

WAHM România este o inițiativă socială menită să vină în sprijinul mamelor active și conștiente de importanța lor vitală în cadrul familiei. S-a putut numi o comunitate încă din primele zile de la lansarea ideii, datorită sutelor de persoane care au aderat cu entuziasm la pagina Facebook  Work at Home Moms Romania dedicată curentului ”work at home moms” în țara noastră.

Este extrem de important să modificăm percepția pe care societatea o are despre femeile ce aleg să își petreacă cea mai mare parte a vieții în mijlocul familiei și să acordăm femeilor roditoare din viața noastră șansa de a înflori biologic, profesional și intelectual.

Work At Home Moms România este un proiect social destinat mamelor active, mame care au decis să-şi ia soarta în mâini şi să lucreze de acasă sau să pornească afaceri pe care le pot coordona din mijlocul căminului lor.

Cui ne adresăm?

Din comunitatea WAHM România fac parte mame care doresc să lucreze de acasă, part time, project based sau mame antreprenoare care fie au dezvoltat un business, fie doresc să dezvolte unul.

Comunitatea este foarte variată: de la mame doctorand, lector, la mame specializate pe marketing, comunicare, PR, finanțări, psihologie etc., dar și mame fără studii superioare.

Sunt mame fără venit, cu venit dar insuficient, dar și mamele care doresc să petreacă din ce în ce mai mult timp de calitate alături de copiii lor prin reconversia profesională.

Ce dorim?

Să modificăm percepţia pe care societatea o are privind mamele care decid să lucreze de acasă, să le ajutăm să-şi găsească folosul și rostul pe plan profesional, să le punem în legătură unele cu altele, să creştem împreună.

Cum?

E un drum dificil, dar cu atât mai frumos cu cât porneşte din dorinţa noastră de a schimba ceva. Comunitatea Work At Home Moms România creşte într-o zi cât altele în şapte: am demarat o serie de activități și acțiuni curajoase (Mentorat Antreprenorial pentru Mame, flash mob, o piesă de teatru, ateliere de lucru şi cursuri de formare). Mai mult, există si reprezentante zonale deja în cinci oraşe (Bucureşti, Tîrgu Mureş, Constanţa, Arad, Galaţi) şi căutăm cu drag şi spor şi pentru restul ţării.

Am pus la cale proiecte mândre, printre care şi platforma online, casa nouă în care ne puteţi găsi: www.wahm.ro.

Sfătuim mamele să apeleze cu încredere la serviciile și instrumentele pe care cu drag și spor le dezvoltăm alături de întreaga echipă de mame implicate: site-ul www.wahm.ro, forumul www.wahm.ro/forum, evenimentele, atelierele, trainingurile de calificare, specializare și respecializare, tipurile de consiliere (juridică, antreprenorială, de orientare vocaționalăși profesională etc.).

De asemenea, ne pot contacta și pe contact@wahm.ro pentru a povesti mai pe larg și a găsi soluțiile potrivite cu care putem să venim în întampinare mamelor WAHM.

Mamele din România au nevoie de noi! Haideţi să le fim cu toţii alături!

Pentru mai multe informaţii legate de proiect, vă stau la dispoziţie,

Elena Gorun

co-fondator al Asociatiei Work At Home Moms

contact@wahm.ro

 

Reprezentant zonal:

Oana Pintilie

oana.pintilie@wahm.ro

Acţiuni locale: Cortul pentru alăptat şi înfăşat, întâlnirile lunare de prezentare a mamelor, ateliere practice, cursuri.

Tags: , , , , , , , ,