Cum stabilim reguli copiilor fără amenintări și pedepse?

Publicat in 01/11/2015

E un lucru binecunoscut că toți copiii au nevoie de reguli și limite ca să poată ”funcționa” bine.   Să stabilim reguli în casă nu e atât de greu, pe cât e să-i convingem ce copii să le accepte și să le pună în aplicare.  Fie că e vorba despre spălatul pe dinți, îmbrăcat, strânsul jucăriilor, mersul la culcare sau  la teme, toate familiile întâmpină, mai devreme sau mai târziu, greutăți în respectarea regulilor.

Tendința părinților, în astfel de momente, este să folosească amenințări, plus/minus ridicarea tonului: ”Dacă nu te speli pe dinți, nu-ți mai citesc povestea de dinainte de culcare”, ”Dacă nu te îmbraci mai repede, rămâi acasă”, ”Dacă nu îți strângi jucăriile, nu mai vine Moș Crăciun la tine”și lista de exemple poate continua la nesfârșit.

De ce nu e bine să folosim amenințările și ce putem face în schimb, ne spune dr. Laura Markham, doctor în psihologie clinică, fondator al www.ahaparenting.com, autor al cărților “Părinți liniștiți, copii fericiți: cum să înlocuim țipetele cu conectarea” și “Părinți liniștiți, frați fericiți: cum să creștem frați prieteni pe viață”.

Dr. Markham ne spune că e natural să fim tentați să amenințăm copiii cu pedeapsa. De fapt, acesta este singurul mod prin care putem ”face” pe cineva să facă ceva ce nu vrea.  Dar există costuri ascunse. Să luăm exemplul spălatului pe dinți înainte de culcare și amenințarea că nu mai citim povestea de seară:

  • amenințarea scoate din rutina de culcare singura activitate de apropiere emoțională părinte-copil (cititul poveștii) – rezultatul: un copil ȘI MAI PUȚIN dispus să coopereze, atât pe moment, cât și în alte situații mai importante
  • pierdem ocazia de a citi copilului nostru, activitate importantă atât din punct de vedere educativ, cât și în ceea ce privește relaxarea copilului și apropierea emoțională de părinte
  • se creează o luptă pentru putere, în care părintele încearcă să îl facă pe copil să cedeze și să se conformeze unor ordine, în loc să creeze o relație în care copilul VREA să coopereze. Ce se întâmplă însă când această amenințare nu va mai avea putere? Va trebui să găsim o amenințare mai mare, și apoi și mai mare și tot așa, până când, inevitabil, la un moment dat lanțul acesta se rupe.
  • copilul învață să rezolve dezacordurile prin amenințări și forță, în loc să asculte și punctul de vedere al celuilalt și să caute o soluție favorabilă pentru ambele părți

Nu acestea sunt rezultatele pe care le vrem. Și e nevoie de multe ori să fim fermi pe regulile stabilite. Ce putem face în astfel de situații?

  1. Ne păstrăm calmul. Dacă noi ne enervăm , copiii intră în starea de alertă de tip ”luptă sau fugi” – noi devenim automat dușmanul, iar copiii devin tot mai puțin dispuși să coopereze. Dr. Markham ne sfătuiește să respirăm adânc și să ne reamintim că asta NU e o situație de viață și moarte. Noi avem puterea să calăm furtuna, sau să o agravăm.
  2. Recunoaștem și acceptăm punctul de vedere al copilului, cu empatie și sinceritate: ”Chiar nu-ți place să te speli pe dinți, așa-i? Te înțeleg, e plictisitor să stai aici și să dai cu periuța pe dinți. Ai prefera să te joci.”
  3. Reafirmăm regula (și motivul pentru care e așa): ”La noi în casă, toți ne spălăm pe dinți înainte de culcare. Așa ne păstrăm dinții sănătoși. ”
  4. Îi dăm ceea ce-și dorește, măcar în imaginație: ”Atunci când o să fii mare, o să poți să nu te mai speli deloc pe dinți. Sau o să ai o pastă cu aroma prăjiturii tale preferate și atunci o să-ți placă la nebunie să te speli pe dinți”. Scanările pe creier arată că, atunci când ne imaginăm că avem ceva ce ne dorim, în creier se creează satisfacția ca și cum chiar am avea acel lucru, așa că ne simțim mult mai bine. Folosind imaginația pentru a se gândi la o problemă, copilul accesează mai intens creierul rațional. Pe deasupra, astfel arătăm copiilor că ne pasă de ceea ce-și doresc, chiar dacă nu le putem împlini acea cerință.
  5. Încercăm să obținem cooperarea prin joacă. Transformând problema în joacă, eliminăm rezistența. Dacă copilul nu e supărat sau obosit, nu va rezista tentației de a intra în joc. Așa că să-i facem să chicotească!
    • periem pe tot corpul: mâini, burtică, gât, zicând ”Aici trebuie să periez?” (”Nuu, tati, aici!”)
    • îl/o spălăm pe dinți, comentând tot ce ”găsim” în guriță: ”Ce e asta? O macaroană? Aaa, uite, am găsit și un mic crocodil… si o minge de fotbal! Uaau! ”
    • facem mutre caraghioase la copil, când se spală pe dinți
  6. Găsim o soluție convenabilă pentru amândoi. Dacă gândim dincolo de reguli și avem timp să fim creativi, cu siguranță găsim o soluție. Atitudinea noastră favorabilă cooperării îl va determina pe copil să adopte aceeași atitudine. ”Hmmm… nu vrei să te speli pe dinți ȘI e necesar să-i curățăm, pentru ca gândăceii de zahăr să nu facă găurele în ei… Cum am putea face să fie bine și pentru tine, și pentru mine?”
    • ”Vrei să spălăm întâi dințișorii lui Ursulică și apoi pe ai tăi?”
    • ”Ai vrea să mă spăl și eu pe dinți, în timp ce te speli și tu?”
    • ”Ce zici dacă ți-aș cânta cântecelul acela care îți place, până te speli pe dinți?”
    • ”Poate ai vrea să te ridic aici pe marginea chiuvetei, ca să te poți uita în oglindă în timp ce te speli?”

Dacă ne păstrăm calmul, găsim întotdeauna o soluție favorabilă tuturor. Bineînțeles, ce funcționează azi, nu va funcționa și săptămâna viitoare, așa că trebuie să dăm dovadă de multă creativitate, pentru a găsi noi strategii. Dar pe măsură ce copilul va vedea că spălatul pe dinți nu e negociabil, rezistența lui va fi tot mai mică.

Presupune această abordare mai mult efort decât dacă am forța pur și simplu copilul să se spele pe dinți? Da, din păcate da. Dar situația e mult mai plăcută așa, de ambele părți. Și e mult mai bine pentru dezvoltarea copilului, care învață astfel că dreptatea nu se face niciodată cu forța. Nu e pierdere de timp! E timp special de conectare, și iată ce învață copilul:

  • Mamei și tatălui meu le pasă ce vreau eu și încearcă să coopereze cu mine, în loc să mă forțeze și să mă amenințe. Asta mă face să vreau și eu să cooperez.
  • Nu sunt o persoană rea că nu vreau să mă spăl pe dinți. Părinții mei înțeleg asta.
  • Oamenii pot avea perspective și nevoi diferite. Dacă suntem deschiși, putem găsi soluții convenabile pentru toți.
  • Lucrurile pe care le cer părinții mei de la mine nu sunt chiar așa de rele. Am ocazia să fiu aproape de ei, când le pun în aplicare.
  • Îmi iubesc părinții. Sunt minunați. Nu aș vrea să îi dezamăgesc. Așa că fac lucruri pe care ei le vor de la mine, doar pentru că așa vor ei.

Ce am putea să ne dorim mai mult?

Dacă sfaturile dr. Laura Markham v-au fost de folos, aveți acum ocazia să o ascultați live! În 14-15 noiembrie 2015, Laura Markham va susține la București 4 conferințe despre parenting. Detalii aici:

Conferintele Totul despre mame – Laura Markham

 

Articol tradus si adaptat de Larisa Pop. Citeste articolul original aici

#faracearta #faratipat #farapedeapsa #familiefericita

 

Tags: , , , , ,